Veste mare pentru o universitate din Timișoara! Pe ce loc a ajuns la nivel mondial

194

Universitatea de Vest din Timișoara este prezentă în anul 2018 pentru prima oară în clasificarea Round University Ranking, ocupând poziția 647 la nivel mondial și poziția 3 la nivel național. Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și Universitatea din București sunt, de asemenea, în top, potrivit RTv.

„Pentru clasificarea din 2018 au fost analizate 783 de universităţi din 74 de ţări, numărul acestora crescând faţă de anul 2017 (763 universităţi din 72 de ţări). Potrivit rezultatelor obţinute la cele patru categorii de indicatori, în zona cercetării UVT ocupă locul 2 la nivel naţional şi locul 588 la nivel mondial,” se arată într-un comunicat de presă al Universităţii.

Clasificarea Round University Ranking măsoară performanţa universităţilor pe baza a 20 de indicatori de performanţă grupaţi în 4 categorii – predare (40%), cercetare (40%), diversitate internaţională (10%) şi sustenabilitate financiară (10%) şi 6 domenii de studii – ştiinţe umaniste, ştiinţe ale vieţii, ştiinţe naturale, ştiinţe tehnice, ştiinţe sociale şi ştiinţe medicale.

Topul mondial Round University Ranking, publicat din 2013 de Agenţia RUR Rankings din Moscova, a rezultat în urma analizei informaţiilor furnizate de universităţi pe platforma studiului Global Institutional Profiles Project (GIPP) dezvoltat de Clarivate Analytics, a datelor bibliometrice / scientometrice extrase din bazele de date Web of Science Core Collection, Scopus, Google Scholar etc. şi prin interpretarea studiului privind reputaţia academică realizat prin intermediul Global Institutional Profiles Project (GIPP).

În această clasificare, alături de Universitatea de Vest din Timişoara sunt prezente doar alte două universităţi din România, ambele fiind membre ale Consorţiului Universitaria: Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca şi Universitatea din Bucureşti.

sursa: capital.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.