Veste mare din partea conducerii Spitalului Județean Timișoara. Ce se întâmplă acum, acolo

893

Raul Pătrașcu, managerul Spitalului Județean Timișoara, a hotărât să pună capăt unor informații false care circulă pe Internet. Cel care conduce una dintre cele mai mari unități medicale din vestul țării a publicat, pe pagina sa de Facebook, mai multe fotografii cu stocurile de materiale de protecție pentru personalul medical și pentru pacienți, alături de un mesaj prin care îndeamnă la calm și luciditate.

„Având în vedere multitudinea de știri false apărute în ultima vreme pe tot felul de subiecte, toate generate în contextul epidemiei de COVID-19 și cu scopul vădit de a stârni panică, am decis să fac o serie de informări atât pentru cetățeni cât și pentru personalul medical din cadrul Spitalului Județean Timișoara. Dintre toate măsurile pe care le-am dispus în ultimele luni (și nu doar în ultimele săptămâni), cea mai important e cea referitoare la materialele de protecție pentru personalul medical și pentru pacienți.

Așa cum se vede în poze, magazia spitalului e plină cu astfel de echipamente. Mai mult, pentru a fi absolut siguri că suntem pregătiți pentru orice scenariu epidemiologic, în urma consultării cu Ministerul Sănătății și cu celula de gestionare a epidemiei din cadrul Spitalului, demarăm achiziția de stocuri suplimentare suficiente pentru câteva luni la un nivel de activitate maximal. Facem acest lucru în scop preventiv, pentru că ne dorim ca medicii, asistentele și infirmierele care vă tratează zi de zi să se simtă în deplină siguranță știind că orice ar fi, vor avea tot ce le este necesar.

Așa cum am mai spus – cu calm, luciditate și muncă în echipă vom trece cu bine prin perioada următoare, fără nicio frică indusă artificial.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.