Veste dură pentru toți românii! Ce se întâmplă de la 1 ianuarie cu prețul gazului!

1461

România va plăti anul viitor un preț mai mare pe gazul importat din Rusia, în urma anunțului CEO-ului Gazprom, Alexei Miller, privind majorarea prețului gazului exportat în Uniunea Europeană (UE) de la 1 ianuarie 2017.

În urmă cu circa o lună, Niculae Havrileţ, preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei, declara că România ar putea importa 40% din consumul naţional de gaze în această iarnă, întrucât preţul gazelor pe pieţele internaţionale va fi chiar şi cu 20 de lei pe MWh mai mic decât cel al gazelor de producţie internă aflate în depozite.

Tot Niculae Havrileţ explica atunci că în depozitele Romgaz se află 2,4 miliarde de metri cubi de gaze, în condiţiile în care stocul obligatoriu este de 1,7 miliarde de metri cubi. Însă, la mijlocul lunii decembrie, stocul aflat în depozite a scăzut la 1,879 miliarde de metri cubi, din care doar 1 miliard era injectat de Romgaz, restul de alţi operatori. Capacitatea totală de depozitare este de 3 miliarde de metri cubi.

Teoretic, cele 1,9 miliarde mc gaze care sunt acum în depozite ar trebuie să ne ajungă în această iarnă. Dar dacă va fi o iarnă geroasă, consumul va creşte şi gazele nu vor ajunge.

Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) avea obligaţia de a urmări dacă ordinul pe care l-a dat, privind constituirea stocurilor obligatorii, a fost respectat. Se pare că o parte dintre cei 73 de operatori desemnaţi nu şi-au îndeplinit obligaţiile de constitui acele stocuri.

Majoritatea contractelor semnate de Gazprom cu partenerii săi europeni au ca preț de referință prețul petrolului. Gazprom va majora prețurile percepute pentru gazul exportat în Uniunea Europeană în primul trimestru al anului viitor, ca urmare a tendinței ascendente a prețului petrolului, rezultată în urma acordului de micșorare a producției semnat de statele membre ale cartelului OPEC, dar și de Rusia și de alte state non-membre.

Rămâne de văzut cum se va simţi creşterea preţului gazelor la consumatorii finali, în condiţiile în care Nicolae Gavrileţ declara că preţul plătit de populaţie este îngheţat la nivelul de 60 de lei pe MWh până la 1 aprilie 2017, în urma unei Hotărâri de Guvern aprobate vara trecută.

Nu în ultimul rând, amintim că de la 1 aprilie se desfiinţează sistemul de stabilire a preţului prin hotărâre de guvern, iar ANRE va stabili o metodologie de formare a preţului pentru consumatorul casnic, în condiţii de liberalizare. Acest lucru înseamnă că un consumator de pe piaţă, indiferent dacă este casnic sau nu, consumă un coş de gaze, unde intră gaze de import, gaze din producţia domestică curentă, precum şi gaze din depozite. Aceste trei surse formează un coş, care va fi în continuare gestionat de ANRE printr-o metodologie care va obliga furnizorii care alimentează piaţa casnică să asigure cel mai bun echilibru în sensul păstrării unui preţ cât mai mic.

LĂSAȚI UN MESAJ