13.4 C
Timișoara
sâmbătă 5 octombrie 2024

Veste bună pentru studenții și absolvenții de Master! Iată ce trebuie să știe despre cotizația la pensie

Studiile superioare în cadrul ciclului de Masterat vor fi considerate, începând de la 1 septembrie ca vechime în muncă. Acest lucru este stipulat în noua Lege a pensiilor. Mai precis Master-ul se va lua în considerare ca stagiu de cotizare pentru pensie. Totuși, studenții vor trebui să aibă studiile finalizate cu diplomă, potrivit Edupedu. 

Dacă studenții înrolați în ciclul universitar de Master au urmat cursurile în regim de zi ori cu frecvență, perioada studiilor va fi considerată asimilată de către asigurat. Condiția este ca studentul să absolve cu diplomă. Regula este deja valabilă pentru ciclurile de Licență sau studiile post-universitare de Doctorat, conform Legii 360 / 2023, articolul 14, alineatul 1.

Studiile de master sunt considerate vechime în muncă numai dacă studentul / absolventul nu a figurat ca angajat pe perioada studiilor. În cazul în care stiudenții au avut un loc de muncă în perioada studiilor de Master, aceștia figurează deja ca asigurați în sistemul public de pensii datorită contractului de muncă semnat la angajator.

Tinerii care au absolvit studii de Licență sau Master în cadrul mai multor facultăți trebuie să știe că li se va lua în considerare numai un sigur ciclu absolvit, adică numai un singur ciclu de Master și numai un singur ciclu de Licență, deși ei au făcut mai multe facultăți.

Mai precis, cei care au absolvit programe de învățământ oferite de mai multe facultăți (mai multe cicluri universitare de același nivel), vor putea beneficia numai de asminilarea la cotizare numai a unei singure perioade de studii, la alegere.

Adică studenții care au absolvit studii de Licență la două faculțăți (sau mai multe) trebuie să aleagă numai unul dintre stagiile care să fie luat în considerare pentru contribuția la viitoarea pensie.

 

Sursă: Edupedu

Foto: SNSPA

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Citește și :