3 C
Timișoara
vineri 19 aprilie 2024

Veste bună: Pensionarii din Banat vor primi mai mulți bani

Senatul a adoptat astăzi propunerea legislativă prin care pensiile mai mari de 1.050 de lei nu se mai impozitează. Astfel, impozitul de 16% care era până acum retras din pensie ajunge în portofelul pensionarilor. Plata contribuțiilor la asigurările sociale va fi făcută de la buget, nu din venitul persoanei.

Propunerea a făcut făcută din ALDE, a fost susținută de PSD, nu și de PNL. A fost adoptată de Senat cu 66 voturi pentru, 5 abțineri și 18 împotrivă.

Ca vestea să fie pe deplin una foarte bună pentru pensionari, proiectul mai trebuie să treacă de Camera Deputaților, care este decizională.

Sursa: dcnews.ro

Alte subiecte :

Iulius Town îi invită pe cei mici la egg-hunt cu premii dulci, întâlniri cu Iepurașul de Paște, dar și să descopere alte surprize la...

Timișoara, 18 aprilie 2024: Iepurașul de Paște a început pregătirile din timp anul acesta, iar în Iulius Town deja și-a instalat tradiționalul Labirint și îi...

Noua arenă a Timișoarei, care va costa aproape 170 de milioane de euro, intră în linie dreaptă

Timișoara se pregătește să beneficieze de un stadion modern. Noua arena ar urma să primească ultima aprobare necesară în zilele viitoare. Legendara arenă „Dan Păltinișanu”...

Citește și :