10.1 C
Timișoara
marți 23 aprilie 2024

Veste bombă pentru locuitorii din trei localități din Timiș. Vor ieși la pensie mai devreme

Localităţile Margina, Nădrag şi Tomeşti au fost înscrise pe lista unei propuneri legislative ce urmărește extinderea categoriilor de persoane care beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare cu doi ani, fără penalizare, dacă au locuit cel puţin 30 de ani în unele zone afectate de poluarea remanentă.

Conform amendamentului adoptat recent de către Camera Deputaților îndreptățiți de reducerea vârstei de pensionare mai sunt și cei de pe o rază de opt kilometri de zonele afectate de poluarea remanentă din cauza extracției și prelucrării minereurilor neferoase cu conținut de cupru, plumb, sulf, cadmiu, arseniu, zinc, mangan, fluor, clor, a pulberilor metalice și/sau de cocs metalurgic, precum și a emisiilor de amoniac și derivate.

Alte localităţile cu astfel de condiţii sunt Baia Mare, Călăraşi, Copşa Mică, Drobeta-Turnu-Severin, Slatina, Târgu Mureş, Târnăveni, Turnu Măgurele, Aninoasa, Baia de Criş, Băiţa, Brad, Călan, Certej, Criscior, Deva, Ghelari, Hunedoara, Lupeni, Orăştie, Petrila, Petroşani, Şoimuş, Teliuc, Uricani, Veţel, Vulcan, Abrud, Baia de Arieş, Lupşa, Roşia Montană, Zlatna, Victoria, Făgăraş, Galaţi, Ciulniţa, Slobozia, Brazi, Ploieşti, Iacobeni, Vatra Dornei, Berbeşti şi Râmnicu Vâlcea.

Sursa: redesteptarea.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

VIDEO | Copiii de la Spitalul Louis Țurcanu, „pui de cuc” într-o altă clădire a Consiliului Județean. Începute acum un deceniu, lucrările la noul...

În luna mai se împlinesc 10 ani de când au început lucrările la Corpul B, noul corp al Spitalului de copii „Louis Țurcanu”. Clădirea...

Curiozitatea legată de problema consumului de droguri a adus peste 1.000 de tineri la Sala „Constantin Jude”

Tribuna Sălii Jude a fost plină, deși nu s-a desfășurat vreun meci de fotbal. Peste 1.000 de elevi și studenți au participat, alături de...

Citește și :