Varujan Vosganian, pledoarie pentru elitele politice – VIDEO

151

Varujan Vosganian, din postura de vicepreședinte al partidului, a făcut azi o scurtă vizită la sediul ALDE din Timișoara. Acestă întâlnire se vrea a fi una dintr-un mai lung șir de întâlniri pe care le va avea în diverse județe cu reprezentanții ALDE, cu reprezentanții presei, ai oamenilor de cultură și din mediul de afaceri. Pentru că acum crede că e un moment important pentru societatea românescă, ar vrea să-l marcheze în acest fel.

Protestele care au avut loc în ultima perioadă și pe care majoritatea le socotesc încheiate, au marcat un anumit moment în societatea românescă și ar trebuie să se tragă anumite concluzii.

Faptul că tranziția merge atât de greu și cu jumătăți de măsură, cu întoarceri permanente în timp, este, din păcate, și din cauza faptului că noi nu tragem învățăminte din ceea ce ni se întâmplă. Și, crede politicianul, după această perioadă, acum, încă la cald, putem risca anumite concluzii.

„Și aș vrea să vă prezint câteva din aceste concluzii din perspectiva personală. Dar totuși acestea rezonează cu gândirea de ansamblu a partidului. Nu aș vrea să risc, ca alți colegi de-ai mei din coaliție, alte declarații pe care să le explicam noi opiniei publice. Aș vrea să discutăm puțin despre corupție și lupta împotriva corupției. Percepția care există acum asupra României este că e o țară în care corupția a depășit limitele suportabilului”.

”… Poporul român nu s-a schimbat foarte mult în 150 de ani de Românie modernă, poporul român nu este mai corupt decât a fost acum 150 de ani, acum 100 sau acum 50 de ani. E suficient să parcurgem articolele lui Eminescu sau scrierile lui Caragiale, să citim împreună pe Nicolae Filimon, pe Duiliu Zamfirescu, memoriile lui Argetoianu. Să ne amintim, noi, care suntem ceva mai vârstnici, de piețele negre din perioada comunistă, care au ajuns la un moment dat să le egaleze pe cele oficiale. Diferențele pe care le facem între diferitele stadii de evoluție ale poporului nu sunt cele privind această secreție endocrină care este corupția și care aparține tuturor societăților omenești, de la Sumer și până astăzi. Ci se datorează liniei de demarcație pe care o tragem între fapte legale, contravenție și infracțiune. Încercați să faceți un exercițiu de imaginație, încercați să vă imaginați cum ar fi aratat istoria românilor și politica românească dacă am fi avut DNA și DIICOT încă de la 1866. Dacă de la 1866 am fi avut legislația traficului de influență și a abuzului în serviciu așa cum le avem astăzi. Câți dintre marii noștri oameni politici ar mai fi rămas pe pereții sălilor de istorie și dacă nu cumva ele nu ar fi fost împânzite de Turcani și de Nicușori Dani?…”

„În țările Europei Occidentale se poate ca un membru de familie să fie în biroul parlamentar. În România nu se poate. În Romania avem câteva zeci de infractori la fapte care în alte țări sunt perfect normale. În camera lorzilor, un lord avea pe soția lui angajată în aceeași instituție. Dacă s-ar normaliza această relație, atunci o seama de infractori ar deveni persoane onorabile.”

„În nici o țară din Europa, cu excepția Spaniei, care însă are un regim al controlului fiscal extrem de sever, nu există o agenție națională de integritate. Dacă noi nu am fi avut ANI, ci am fi avut un sistem fiscal bine așezat, câte infracțiuni ar fi intrat în conduita normală? Dacă la noi ar fi fost un registru de lobby și nu legislația traficului de influență așa cum arată astăzi, dacă s-ar fi clarificat abuzul în serviciu după cum spune Curtea Europeană a Drepturilor Omului, și după cum recomandă Veneția și Strassbourgul. Două treimi din infracțiuni nu ar fi existat.”

„Un prim aspect. Ar trebui o axare pe prevenție în primul rând și nu pe puniție. Revoluția franceză nu a făcut-o ghilotina. Ghilotina a fost doar dimensiunea monstruoasă a Revoluției franceze. Modernizarea României prin procuratură este greșită și nimeni, niciodată pe lume, nu a reușit prin procurori și servicii să modernizeze o societate.”

„În al doilea rând. Există un paradox dus la extrem în România. Există o adevarată industrie a corupției. Există mecanisme ale corupției bine puse la punct, cu oameni experimentați, care fac fapte de corupție. Dar există în același timp o industrie a luptei împotriva corupției. Există în România persoane, instituții care folosesc lupta împotriva corupției pentru a avea un statut avantajos. Lupta împotriva corupției are alți beneficiari decât cetățeanul român. Exista ONG-uri, există jurnaliști, există persoane publice, există instituții care au nevoie de mai mulți bani de la buget și care au nevoie ca lupta împotriva corupției să fie în permanență prezentată și expandată în breking news. Așadar există o industrie a luptei împotriva corupției. Trebuie o mare atenție ca odată cu diminuarea corupție să se diminueze corespunzător și această industrie.”

„Al treilea aspect de remarcat. Lupta împotriva corupției trebuie să se ducă cu totul altfel decât se duce astăzi. Acum ies unii în stradă și acuză că alții sunt corupți. Ba chiar, și este un caz unic probabil în lume, se scandează numele șefilor parchetelor. În Franța se întâmplă lucruri mult mai grave decât în România. Mai toți candidații la președenție au probleme cu legea. Alain Juppé a făcut închisoare, Nikolas Szarkozy a fost reținut, François Fillon este într-un proces avansat de cercetare penală. Iar Marine Le Pen, care este pe primul loc în sondaje, a refuzat să meargă la procuratură pentru că are imunitate parlamentară și nimeni nu a socotit că acest gest este în afara legii. Dar în Franța nimeni nu iasă în stradă să scandeze numele procurorilor. În Franța, François Hollande reprezintă un stat demn, respectat în întreaga lume.”

„Lupta împotriva corupției nu trebuie să împartă societatea românească în buni și răi. Fiecare are bunii și răii săi. Toate partidele au corupții lor. Există corupție și în parchete, există și în serviciile secrete. Există corupție și în cler și în sindicate. Există și în presă, cultură ori în sport. Corupția trebuie diminuată, trebuie găsite mecanisme ce să funcționeze în mod egal în toate domeniile. Trebuie un exorcism la scară națională. În clipa în care unii ies și spun „Jos corupția celorlalți” nu este lupta cu răul și nu e în favoarea cetățenului român, este lupta pentru putere. Dacă unii ies și zic „jos ceilalți” e luptă pentru putere, nu împotriva corupției.
Nimeni nu este legitimat să spună că este infailibil, că este mai presus de corupție și ceilalți sunt mai răi.”

„Un exemplu din Timișoara. A început o cercetare despre traficul de case naționalizate. Din 1300 de case ce s-au dat, mai ales în centrul vechi al orașului, 1000 au fost traficate ilegal. Fie la chiriasi ce de fapt nu erau chiriasi fie la proprietari ce nu erau proprietari. Timp de 20 de ani, din 1996 până în 2015, trei sferturi din clădirile retrocedate pot fi traficate fără ca nimeni să știe? Ori nu are această amploare și cineva dorește să arate ca lupta este utilă și trebuie finanțate parchetele și serviciile, pentru a face carieră profesională. Ori e adevărat. Și dacă e adevărat trebuie căutați adevărații vinovați.”

„Va propun să luăm toate cele 1000 de case și să vedem care a fost circuitul lor în ce privește proprietarul. La toate 1000 de case să vedem de la 1995, când s-a dat legea de retrocedare și până azi, cine au fost proprietarii acestor case? Să reluăm firul înapoi și se va înțelege. Altfel țintim doar pe câte unul cu pușca cu lunetă iar alții mai anonimi și mai ascultători le vor lua locul ”.

Sunt câteva din ideile pe care le înaintează Varujan Vosganian ca rezumat al mersului societății din ultima perioadă.

3 COMENTARII

  1. Sa va lasam sa furati in liniste ca voi vegheati la binele nostru luminos, avem de toate, autostrazi, scoli joburi bine platite si da avem biserici sa ne rugam sa nu ne inbolnavim si sa fim fericiti vejnic Domnule Vozganian ca tot am fost corupti din totdeauna dupa tine, sa traiti bine

  2. ce tupeu are.dupa ce impreuna cu multi insuratul tariceanu iau dat securistului puscarias gaze ieftine vine sa ne dea lectii.aici vezi dna-ule ce faci .

LĂSAȚI UN MESAJ