Vara 2021 ar putea aduce semnarea contractului pentru finalizarea lotului 2 din Lugoj – Deva

    342

    Situația lotului 2 de pe tronsonul de autostrada Lugoj – Deva nu este deblocată nici acum, iar cei 15 kilometri lipsă sunt un coșmar pentru șoferi, pentru că trebuie să folosească drumul national 68A, plin de gropi și denivelări. Vara anului 2021 ar putea aduce însă semnarea contractului, potrivit ultimelor date publice a CNAIR.

    Momentan licitația pentru acea porțiune – 9 kilometri de tuneluri și 6 kilometri de drumuri de conexiune este blocată. Deși CNAIR a lansat-o, procedura nu poate înainta pentru că fostul constructor a câștigat în instanță internațională dreptul de a continua lucrarea și de a primi despăgubiri de la statul român de 250 de milioane de lei. Vă amintim că CNAIR a reziliat contractul cu italienii de la Salini pe motiv că nu au finalizat lucrarea. Însă proiectul tehic a fost modificat pe parcurs și costurile au exploadat.

    Constructorul a spus că nu poate să facă acele tuneluri în baza contractului semnat pentru că ele nu figurau acolo. Judecătorii i-au dat dreptate. Dacă guvernanții reușesc să se înțeleagă cu italenii, atunci licitația va continua și, la final de iunie, ar trebui să intre în analiză ofertele. După perioada de contestații, contractul ar urma să fie semnat în 22 iulie 202, potrivit graficului publicat pe site-ul CNAIR. Aici vorbim despre un proiect ambițios, de peste 1,5 miliarde lei. Problema finanțării nu este nici ea rezolvată.

    Proiectul a fost aprobat de Uniunea Europeană și a fost deja fazat odată. Pentru a primi banii europeni, lucrarea ar trebui finalizată până în decembrie 2023, dar chiar și CNAIR a trect ca termen de finalizare 2025. Așadar, de unde vor veni banii? O soluție ar putea fi Fondul de Reziliență. Rămâne de văzut ce vor face guvernanții după ce bugetul national va fi votat.

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.