Nu știu ce i-au prezis ursitoarele la naştere Marianei Drăghicescu, dar ceea ce i-a hotărât dinainte destinul nu au mai putut schimba nici zeii. Dar iată, pe scurt, viaţa acestei talentate cântăreţe cu care soarta nu a fost deloc blândă.
S-a născut și a copilărit la jumătatea secolului XX, mai exact în 18 septembrie 1952, în satul Bogâltin, din comuna Cornereva (Caraș-Severin). Aici, elevă fiind, la 8 ani a cântat pentru prima dată la o serbare şcolară. A continuat şcoala la Băile Herculane, unde se mutase şi lucra tatăl său. Primele apariţii publice, ca interpretă de muzică populară, se petrec în oraşul de pe Cerna, la localul cu acelaşi nume, dar marele succes de public îl obţine la restaurantul „Cina” din Timişoara. După un timp, prin concurs, este angajată solistă la orchestra profesionistă „Doina Banatului” din Caransebeş. Este perioada în care, împreună cu colegii din ansamblu, culege unele nestemate din folclorul bănăţean, pe care le-a cizelat şi, prezentându-le publicului, devine din ce în ce mai cunoscută şi îndrăgită. Mutarea ansamblului la Reşiţa a determinat-o să se stabilească la Timişoara, unde devine solistă la renumitul ansamblu de cântece şi dansuri „Banatul”. Aici, întâlnirea cu profesorul Gelu Stan, pe atunci dirijorul orchestrei ansamblului „Banatul”, i-a şlefuit marele ei talent nativ. Deşi ajunsă destul de repede în frunte, pentru a se menţine a continuat să caute la sursă comorile cântecului bănăţean. Le aduna din peregrinările sale prin satele bănăţene şi, cu ajutorul unor profesionişti din domeniu, le punea pe note şi, astfel, își îmbogățea continuu repertoriul.
Anii ’70–80 au fost cei mai prolifici din cariera interpretei. Atunci a început colaborarea cu Radio Timișoara, în studioul căruia a imprimat cunoscuta doină „Duce-m-aş şi tot m-aş duce”. Tot atunci a urmat imprimarea singurelor discuri proprii: „Mamă cu inimă bună” (1973), „Jos în vale la livezi” (1974), „Cernă, Cernă, apă lină” (1976) şi „Cine-a zis cântecului frate” (1979), înainte de plecarea sa în Canada. Aceasta s-a petrecut în ultimul deceniu al secolului trecut. Acolo, pe continentul nord-american, a reuşit să impună cântecele sale nu numai în faţa comunităţilor româneşti, ci şi a publicului larg. Din păcate, a părăsit prematur această lume, departe de ţară. Acum, marea interpretă a cântecului românesc îşi doarme somnul de veci în cimitirul de pe Calea Lipovei din Timişoara.
A rămas în memoria noastră atât prin frumuseţea glasului său bine timbrat, care dădea doinei acel iz de lacrimă ascunsă, iar cântecului de joc, îndemnul spre mişcare şi bucurie. Stau mărturie în acest sens şi numeroasele discuri, în care apare alături de alţi solişti ai acelui timp. Regretatul publicist timişorean Nicolae Pârvu i-a dedicat o amplă monografie, apărută în două ediţii.
Este cert că Mariana Drăghicescu a fost şi rămâne unică, atât prin voce, cât şi prin modul în care ştia să-şi cheltuiască harul de a cânta spre bucuria celor din jur. De altfel, Timişoara, la un an de la moartea ei, a organizat prima ediţie a Festivalului-Concurs de Interpretare „Mariana Drăghicescu”. De atunci manifestarea care-i poartă numele se desfăşoară periodic în Timișoara și în Bogâltinul ei natal, fiind menită să aducă la lumină noi talente dintre tinerii solişti, între 16 şi 30 de ani. Nici cărășenii de azi n-au uitat-o, iar de ziua sa de naștere (18 septembrie), orchestra „Virtuoșii Semenicului” din Reșița a prezentat un spectacol folcloric extraordinar dedicat memoriei celei care a fost supranumită „Privighetoarea Banatului”. Spectacolul a făcut parte din cea de-a XVIII-a ediție a Festivalului-Concurs Național „Mariana Drăghicescu” și s-a încheiat cu Gala laureaților, din 20 septembrie, de la Bogâltin.
Anul acesta, dacă soarta nu i-ar fi fost atât de crudă (ne-a părăsit în 4 aprilie 1997), îndrăgita solistă ar fi împlinit 68 de ani. Spre regretul nostru, acum nu putem decât să-i închinăm un gând, ascultându-i o melodie de pe unul din discurile pe care ni le-a lăsat.
Titus Crișciu
