Vaccinuri pentru gripă vândute la suprapreţ pe internet. Care e recomandarea medicilor

51
, Image: 41269409, License: Royalty-free, Restrictions: , Model Release: no, Credit line: CHASSENET / BSIP / Profimedia

Epidemia de gripă este un bun prilej pentru unii oameni să scoată o grămadă de bani! Aceştia profită de criza de vaccinuri şi scot la vânzare doze pe site-urile de profil. Nu au nici cea mai mică jenă să ceară preţuri de patru ori mai mari, pentru că sunt siguri că un om disperat va da 200 de lei pe o doză în valoare de 50 de lei, doar ca să se asigure că scapă de boală.

Medicii spun, însă, că nu e indicat să cumpărăm vaccinul de pe Internet, pentru că nu avem nicio garanţie că acesta a fost păstrat la temperatura potrivită.

Doctorii avertizează că vaccinul antigripal cumpărat de pe internet poate provoca alergii severe. Pentru a evita orice pericol, trebuie neapărat să le achiziţionăm din surse sigure. Din farmacii sau de la medicul de familie.

După ce luăm vaccinul din farmacie trebuie să mergem cu el cât mai repede la medicul de familie pentru a-l administra. Dacă nu facem acest lucru, trebuie să mergem acasă să-l punem în frigider la o temperatură între 2 şi 8 grade. Dacă stă mai mult de 30 de minute afară la peste 20 de grade vaccinul îşi pierde din proprietăţi.

Pe internet vaccinurile se vând între 50 şi 200 de lei, în timp ce la farmacii sunt maximum 30 de lei. Doar că stocurile sunt epuizate până la sfârşitul lunii februarie.

Sursa – observator.tv

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.