Vacanța de Rusalii, benefică pentru frontieriștii din vest! Ce au găsit la intrările în țară

116

Minivacanța de Rusalii pe care au avut-o românii le-a adus realizări polițiștilor de frontieră arădeni. Aceștia au reușit să identifice trei autoturisme care figurau ca fiind bunuri căutate pentru confiscare, de către autoritățile din Germania și Italia. Mașinile erau căutate pentru a fi folosite ca probe în cadrul unor proceduri penale.

Prima mașina, o autoutilitară, a fost depistată de polițiștii de la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac-Nagylak, în dimineața zilei de 2 iunie. Șoferul, un cetățean roman de 26 de ani din Argeș a declarat că a cumpărat autovehiculul din Germania, contra sumei de 1.000 euro și nu avea cunoştinţă despre faptul că acesta este căutat de autorităţi.

Cea de-a doua mașina dată în urmărire de autoritățile italiene a fost oprită la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II-Csanadpalota, în dimineața zilei de 3 iunie. Era condusă de un gălățean de 33 de ani care le-a declarat polițiștilor ca a cumpărat autoturismul din Italia, contra sumei de 3.000 euro, și nu avea cunoştinţă despre faptul că acesta este căutat.

Tot în data de 03.06.2017, la ora 12.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II-Csanadpalota, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră pe sensul de intrare în ţară, un cetățean italian de 43 de ani, care conducea o autoutilitară, cu ajutorul căreia tracta o platformă pe care se afla un autoturism marca Mercedes, fără numere de înmatriculare. În urma controlului, polițiștii au aflat că mașina transportata pe platformă figurează ca “bun pentru confiscare“, alertă introdusă de autorităţile din Italia în anul 2015. Șoferul a declarat că autovehiculul, în valoare de 7.000 euro, aparține unui prieten, iar el urma să îl transporte în țară, fără a ști că se află în atenția autorităţilor.

Toate cele trei mijloace de transport au fost indisponibilizate până la finalizarea cercetărilor, polițiștii de frontieră întocmind în toate cazurile acte de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire la furt, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.