13 C
Timișoara
joi 25 aprilie 2024

Vacanţa de iarnă este compromisă. Guvernul a anunţat interzicerea petrecerilor în staţiunile de schi

Turiştii din staţiunile de iarnă din Austria nu vor putea organiza petreceri în timpul următorului sezon, măsură instituită pentru a preveni transmiterea maladiei COVID-19 şi pentru a salva industria vitală a turismului, a anunţat joi guvernul austriac.

Oameni de afaceri şi politicieni din Austria şi-au exprimat îngrijorarea în ultimele zile după ce un număr în creştere de ţări europene au emis avertizări de călătorie nu doar pentru oraşul Viena, dar şi pentru regiunile alpine ale Austriei din cauza creşterii numărului de infectări cu noul coronavirus.

Cancelarul Sebastian Kurz a spus că turiştii vor putea să practice schiul, să ia masa la restaurant şi să participe la evenimente culturale în timpul sezonului rece. ”Dar după schi, după cum ştim, nu va fi posibil”, a adăugat acesta, referindu-se la petrecerile care, în multe staţiuni, sunt organizate în fiecare seară, după închiderea pârtiilor.

Barurile din spaţii închise, precum şi cele aflate în exterior vor putea servi mâncare şi băuturi pentru clienţii aşezaţi la mese. În plus, restaurantele şi barurile se vor închide la ora locală 22.00 în regiunile muntoase din Austria.

Turismul şi activităţile pentru petrecerea timpului liber reprezintă 15% din economia Austriei.

Guvernul austriac a fost criticat pentru modul în care a organizat precedentul sezon de schi, când sute de turişti din Europa au contractat noul coronavirus în populara staţiune din Ischgl, cunoscută pentru petrecerile sale exuberante.

Un avocat specializat în drepturile consumatorilor a intentat proces guvernului austriac marţi în numele a trei turişti infectaţi la Ischgl şi în numele familiei unui pacient cu COVID-19 care a decedat.

Tot joi, Austria a emis avertizări de călătorie pentru cetăţenii care călătoresc spre Praga şi mai multe regiuni franceze printre care Paris şi Coasta de Azur, eliminând o alertă mai veche privind Suedia, a precizat Ministerul de Externe, potrivit Reuters. Au mai fost de asemenea emise alerte pentru Andorra, Argentina, Bahrain, Costa Rica, Israel, Kuwait şi Maldive, în timp ce avertizarea vizând Portugalia a fost redusă la Lisabona şi regiunea Norte, a precizat ministerul într-un comunicat. Toate aceste modificări vor intra în vigoare începând de luni.
Sursa: RomaniaTV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

„Pe urmele germanilor în Banat”, la Universitatea Politehnica Timișoara, cu profesorul Anton Sterbling

Centrul de Conferințe al Universității Politehnica Timișoara a găzduit miercuri, 24 aprilie 2024, conferința „Auf den Spuren der Deutschen im Banat...

Peste 200 de lideri de afaceri europeni așteptați la Forumul Internațional de Afaceri Timișoara

Pregătirile pentru organizarea Forumului Internațional de Afaceri Timișoara, premieră CCIA Timiș în sistemul cameral românesc și european, se apropie de final. Din cele 7 țări...

Citește și :