Vă place Biden?

404

Deşi spectaculosul preşedinte Donald Trump a câştigat alegerile la urne cu peste 74 de milioane de voturi, cel mai mare număr de voturi obţinut în istoria americană pentru un preşedinte în funcţie care candidează la un al doilea mandat, contracandidatul său democrat, Joe Biden, a fost confirmat cu întârziere, pe 7 ianuarie, în Senat şi Congres (Senat + Camera Reprezentanţilor), şi, fără intervenţia Armatei, ar trebui să depună jurământul pe 20 ianuarie. Cu Joe Biden preşedinte, SUA pune cruce democraţiei, votului popular şi intră pe faţă într-o nouă eră, a oligarhiei şi tehnocraţiei. Iar Noua Ordine Mondială, The Great Reset, facilitată de teoria covidului şi de multiplele vaccinuri, poate începe. (Profesorul marseiez Didier Raoult spunea că vaccinul este foarte necesar pentru… salvarea economiei.)

În America, republica a fost întotdeauna mai importantă decât democraţia. Apoi imperiul a surclasat republica. Acum, Guvernul Mondial, folosindu-se de imperiul american în derivă, va încerca să se instaleze peste tot, inclusiv în China, Rusia, India şi Iran. Guvernul Mondial, elitele, oligarhii nu au nevoie de democraţie. „Deplorabilii” americani, cu preşedintele lor populist, nu au făcut decât să-i încurce şi să le întârzie „resetarea”. Cei doi preşedinţi pe care ar putea să-i aibă America în următorii patru ani, Joe Biden şi Kamala Harris, au fost finanţaţi la vedere de mari oligarhi cunoscuţi şi le sunt cu totul devotaţi acestora. Politicienii sunt doar interpuşii „tehnocratici” ai primilor 11-12 oligarhi ai planetei, marii miliardari. De ce se mai pretează totuşi oligarhii la comedia democratică, la farsa alegerilor ? Pentru că totuşi se tem de popor, de „We the People”, pentru că vechile cadre publice sunt greu de înlocuit.

De altfel, democraţia se găseşte în cea mai proastă postură în toate cele trei mari democraţii occidentale istorice: Marea Britanie, SUA, Franţa. Franţa are de câţiva ani „Biden”-ul său: Emmanuel Macron. Iar Partidul său Democrat se cheamă LREM (La République en Marche). Boris Johnson al Marii Britanii e de nerecunoscut după apariţia covidului. Toate deciziile sale sunt discutabile şi, după criticii săi, foarte proaste. În prezent, Marea Britanie suportă cel mai dur lockdown. În SUA s-a atins o nouă culme catastrofală a democraţiei, un nou record cu asaltul, înscenat sau nu, al Capitoliului. Un „manifestant” pitoresc s-a aşezat în jilţul preşedintelui Senatului american în văzul întregii lumi. Imaginea va fi un fel de epitaf al democraţiei americane reprezentative. Militari în uniforme de poliţişti (FBI ?) i-au ghidat pe cameramani şi pe ziariştii marilor canale de televiziune după ce le-au dat drumul în Capitoliu pretinşilor suporteri ai lui Trump (cu BLM şi Antifa deschizători de uşi şi ferestre).

În aceeaşi zi de 6 ianuarie s-a aflat că locurile rămase vacante pentru Senat în Georgia au fost câştigate de Partidul Democrat. Metodele sunt izbitor de asemănătoare cu cele folosite în cele şase swing states, atât de disputate, şi despre care justiţia a refuzat să se pronunţe. Din acest motiv, alegerea lui Joe Biden preşedinte va fi etern contestată.

După unele scurgeri de informaţii, o mână de democraţi şi de republicani pârâţi (RINOs – Republicans In Name Only – „republicani numai cu numele”) ar intenţiona să invoce al 25-lea Amendament pentru a-l destitui pe Donald Trump şi a-l instala pe Mike Pence ca preşedinte pentru cele câteva zile rămase până la inaugurarea din 20 ianuarie. O idee absurdă şi imposibil de pus în practică într-un timp atât de scurt. Mike Pence e acuzat de suporterii lui Donald Trump de trădare. Numirea lui Pence l-ar transforma în comandant-şef al Armatei şi ar îndepărta pericolul declanşării Legii Insurecţiei de către Donald Trump. Tot după ştiri greu de verificat, Trump s-ar găsi la Centrul de Comandă al Armatei din Texas, lângă Abilene, nu departe de Dallas.

Cu jurământul depus în 20 ianuarie 2021 şi înscăunat preşedinte al SUA, Joe Biden va fi veşnic pus în discuţie şi nu numai de alegătorii lui Donald Trump. Singura soluţie pentru reabilitarea democraţiei americane ar fi fost şi rămâne anularea alegerilor din 3 noiembrie 2020 şi organizarea de noi alegeri atât pentru preşedinţie, cât şi pentru Senat şi Camera Reprezentanţilor. Fără vot prin poştă şi maşini dubioase cu care s-au fraudat alegeri în SUA şi în alte ţări. Faptul că justiţia nu s-a exprimat în legătură cu validitatea alegerilor joacă de acum împotriva lui Joe Biden şi a Partidului Democrat. Pentru că poporul american nu poate fi ascuns şi nici abuzat până la capăt de Guvernul Mondial şi de Noua sa Ordine, SUA intră într-o epocă de mare instabilitate. Căci ori de câte ori poporul intră în locurile rezervate Puterii (Bastilia-1789, Petrograd-februarie 1917, Bucureşti-decembrie 1989, Moscova-1991 etc.) se termină o lume şi începe o alta.

2 COMENTARII

  1. Trump n-a castigat nici votul popular , nici al electorilor asa ca nu stiu de unde va culegeti informatiile. Iar ANTIFA n-a avut nici pe departe vreun rol in „asedierea” Capitoliu-lui, nu stiu de unde va luati informatiile. Femeia impuscata pe cand se catarase pe o usa/ fereastra din interiroul Capitoliu-ului era o mare fana Trump. Venind in public cu asemenea aberatii va faceti cel mia amre rau fiindca va pierdeti credibilitatea. Acuma chiar ma intreb daca ce-ati scris in iunie 2019 despre „contactele” securiste ale lui Plesu si Dinescu au existat dupa cum le-ati prezentat, sau nu! Sa vii acuma cu afirmatii atat de indoilenice e pur si simplu dezamagitor!

Lasă un răspuns la Alternativa Est Renunțați la răspuns