38 C
Timișoara
vineri 12 iulie 2024

,,Vă garantez că nu o să fac o zi de pușcărie”. Cum s-a umplut de ridicol și vinovăție justiția din România în cazul Mario Iorgulescu

„Eu nu mai vreau să aud de România cât voi trăi. Vă garantez că nu o să fac o zi de pușcărie”, spunea Mario Iorgulescu într-un interviu acordat ProTv în martie 2023, la scurt timp după condamnarea la închisoare primită la instanța de fond, după accidentul mortal provocat în 8 septembrie 2019, când conducea băut și sub influența cocainei, conform procurorilor.

Amintim că joi un complet de trei judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție i-a anulat lui Mario Iorgulescu condamnarea la 13 ani şi opt luni de închisoare dispusă în 18 octombrie 2023 de Curtea de Apel București, pentru infracțiunile de omor şi conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului şi drogurilor (cocaină). Instanța supremă i-a admis lui Mario Iorgulescu o cale extraordinară de atac – recurs în casație – și a decis ca procesul să fie rejudecat de către Curtea de Apel București.

Prima instanță, Tribunalul București, îl condamnase pe Mario Iorgulescu, în 10 februarie 2023, la 15 ani şi opt luni de închisoare.

„Vă garantez că nu o să fac o zi de pușcărie”

La aproximativ o lună de la decizia Tribunalului București, Mario Iorgulescu – aflat într-o clinică în Italia – a acordat un interviu stirilorprotv.ro, în care „garanta” că nu va face nicio zi de închisoare.

Fiul președintelui Ligii Profesioniste de Fotbal, Gino Iorgulescu, a vorbit în interviul acordat stirilorprotv despre noaptea în care a provocat accidentul de circulație în care a murit un tânăr de 24 de ani. El a susținut că la momentul accidentului nu se afla sub influența drogurilor, așa cum spun procurorii și magistrații, și că pedeapsa pe care a primit-o este nedreaptă.

Avocații lui Mario Iorgulescu au încercat, pe durata procesului, să schimbe încadrarea juridică din omor în ucidere din culpă.

Întrebat în interviu dacă „acuzația de omor nu se justifică” și dacă „era doar de ucidere din culpă”, Mario Iorgulescu a susținut că a fost „o culpă comună” – a lui și a celuilalt șofer, care și-a pierdut viața.

„Nici măcar. Culpă comună, pentru că șoferul care, din păcate, și-a pierdut viața… Eu eram băut la volan, recunosc, am reacționat pe moment, într-o criză de nervi, și m-am urcat băut la volan, un lucru pe care eu nu îl fac defel, pentru că mereu am fost cu câte un bodyguard sau un șofer după mine”, a susținut Mario Iorgulescu (28 de ani).

 

Mario Iorgulescu nu a fost audiat de către procurori sau magistraţi, în timpul urmăririi penale sau desfăşurării procesului în instanţă.

Întrebat în interviul pentru stirileprotv.ro dacă nu consideră că ar fi în interesul tău să apară în fața judecătorului, poate chiar personal, să își susțină cauza, Mario Iorgulescu a răspuns: „Da. În România, niciodată. Eu nu mai vreau să aud de România cât voi trăi. Vă garantez că nu o să fac o zi de pușcărie”.

Chestionat de ce crede că nu va face o zi de pușcărie, fiul șefului LFP a răspuns: „Pentru că sunt protejat de statul italian, care îmi recunoaște actele medicale și care ia în considerare că nu sunt capabil de a conștientiza problemele medicale pe care le am”.

 

„Suferă de leziuni cerebrale încă din copilărie” – argumentele avocaților lui Mario Iorgulescu

În fața instanței supreme, unde au introdus recursul în casație care a fost admis joi, avocaţii lui Mario Iorgulescu au susținut că acesta are leziuni cerebrale încă din copilărie şi nu înţelege ce se întâmplă la proces.

La termenul din 28 martie, avocatul lui Iorgulescu a susţinut că tânărul nu poate participa la proces deoarece are încă din copilărie leziuni cerebrale, aşa cum ar arăta un control făcut în Italia cu un aparat medical performant.

„Este un aspect învederat inclusiv în faţa instanţei de apel. Este un dispozitiv medical performant, care a relevat, din păcate, aceste afecţiuni ireversibile de care suferă şi au avut un rol (în producerea accidentului – n.r.). Se află în imposibilitatea de a participa efectiv la un proces penal, că nu înţelege ce se întâmplă”, a spus avocatul la ieşirea din sala de judecată, conform Agerpres.

 

Cum s-a petrecut accidentul provocat de Mario Iorgulescu, potrivit procurorilor

În august 2020, Mario Iorgulescu a fost trimis în judecată de Parchetul Tribunalului București pentru infracțiunile de omor şi conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau altor substanţe.

 

Potrivit procurorilor, în data de 8 septembrie 2019, „pe fondul unei crize de gelozie și într-o stare de furie, având o alcoolemie de 1,96 g/l și fiind sub influența cocainei, intenționând să se deplaseze din sat Gulia, com. Tărtășești, spre un club din Parcul Herăstrău”, Mario Iorgulescu a condus autoturismul marca Aston Martin model DBS cu o viteză ce depășea cu mult viteza legală de 60 km/h în localitate.

El a trecut pe culoarea roșie a semaforului cu viteza de 145 km/h în intersecția dintre Șos. Chitilei și str. Teodor Neagoe, după care a accelerat până la 162 de km/h „în momentul în care a trecut de un alt vehicul care circula cu viteză redusă pe banda I, urcând vehiculul cu partea stângă pe un scuar, apăsând la maximum pedala de accelerație la un vehicul echipat cu un motor ce dezvoltă 700 de cai putere, pătrunzând pe contrasens și intrând în coliziune frontală, la ora 03:02:39, la viteza de 143 km/h, cu autoturismul marca Audi, condus de victima V.D.A., care a decedat pe loc”.

Procurorii spun că, din momentul în care a pătruns în intersecție pe culoarea roșie a semaforului, „inculpatul nu a acționat frâna, iar în momentul coliziunii pedala de accelerație era apăsată la maximum”.

 

„Procedând în acest mod, inculpatul a fost indiferent față de urmările acțiunilor sale, pe care le-a prevăzut și acceptat, punând în pericol participanții la trafic, lăsând producerea sau evitarea unei coliziuni pe seama hazardului și astfel ucigând-o pe victimă cu intenție indirectă”.

Procurorii își bazează acuzațiile pe declarațiile martorilor, raportul medico-legal de necropsie, buletine de analiză toxicologică și expertiza medico-legală toxicologică, imaginile surprinse de camerele de supraveghere video, expertiza criminalistică privind cauzele și împrejurările producerii coliziunii, precum și raportul de constatare privind datele informatice extrase din computerul de bord al vehiculului condus de Mario Iorgulescu.

În data de 15 mai 2020, pe numele lui Mario Iorgulescu a fost emis un mandat de arestare în lipsă, în baza căruia Tribunalul București a emis un mandat european de arestare, care a fost transmis în 19 mai autorităților judiciare competente din Italia, țară în care se află acesta, pentru arestarea și predarea lui.

 

Cum motiva instanța decizia care a fost acum anulată

 

„Nu suferă de afecțiuni psihice, așa cum susține” / „Mașina puternică pe care o conducea se putea transforma oricând într-o armă a crimei”

Instanța de fond, Tribunalul București, care l-a condamnat pe Mario Iorgulescu la 15 ani și 8 luni de închisoare, arăta în motivare că acesta avea discernământ în momentul în care, băut și sub influența drogurilor, a provocat accidentul rutier.

Pe parcursul a 59 de pagini, judecătoarea Manuela Orzaţă, magistratul care a dispus condamnarea în prima instanță, explica motivele pentru care a dispus această pedeapsă.

 

În timpul procesului de la tribunal, avocaţii şi familia Iorgulescu au solicitat suspendarea procesului, susţinând că tânărul are afecţiuni medicale care îl împiedică să participe la dezbaterile din instanţă, se află internat pentru tratament într-o clinică privată din Italia şi este netransferabil din străinătate.

 

De asemenea, avocaţii au susţinut că Mario Iorgulescu nu avea discernământ la momentul producerii accidentului, deoarece ar fi fost diagnosticat cu afecţiuni psihice încă din copilărie şi au cerut aplicarea unei măsuri de siguranţă, şi nu o condamnare la închisoare.

Aceste susţineri au fost însă demontate de judecătoare, care se întreba cum şi-a luat Mario Iorgulescu permisul de conducere, de vreme ce suferea de afecţiuni psihice încă din copilărie.

Magistratul arată în motivare că nu suferă nici în prezent de afecţiuni psihice care să-l împiedice să fie transferat din Italia pentru a participa la procesul intentat de autorităţile române, iar dacă are afecţiuni medicale se poate trata fără probleme în sistemul penitenciar din ţara noastră.

 

„Aşadar, dacă vreun medic, în toată perioada cât inculpatul a deţinut permis de conducere, ar fi luat cunoştinţă de existenţa unor afecţiuni psihice grave de natură a-l declara pe inculpat inapt psihologic să conducă autovehicule pe drumurile publice, avea obligaţia legală să o facă (…) Astfel de acte medicale din care să rezulte afecţiuni mintale grave nu au fost depuse la dosarul cauzei, inexistenţa acestor acte înainte de evenimentul rutier fiind susţinută de faptul că deţinea un permis de conducere valabil la data evenimentului rutier (…) Nu se poate accepta în mod rezonabil că părinţii unei persoane ar fi permis acelei persoane cu tulburări mintale grave să aibă acces la un astfel de vehicul puternic, care se poate transforma oricând într-o armă a crimei, fără a exista riscul de a pune în pericol nu doar viaţa propriului copil, dar şi a altor persoane, şi de a se supune totodată riscului de a fi acuzaţi de săvârşirea unei complicităţi morale la săvârşirea unei infracţiuni contra vieţii”, arată magistratul.

„Actele medicale care ar arăta lipsa discernământului nu provin de la specialiști”

În ceea ce priveşte actele medicale depuse la dosar de familia Iorgulescu, judecătoarea arată că acestea reprezintă opinii medicale ale unor specialişti – un medic neurochirurg şi un psiholog -, dar care provin de la persoane care nu deţin calificarea necesară pentru a constata lipsa discernământului, definit ca fiind facultatea de a discerne, de a judeca şi a aprecia lucrurile la justa lor valoare.

 

Astfel, în raportul întocmit de medicul neurochirurg s-a făcut menţiunea că „în urma accidentului rutier din anul 2019, din cauza traumatismului cranio-cerebral sever, fenomenele neuro-psihice au fost accentuate”, lucru care este însă contrazis de actele medicale întocmite la UPU imediat după accident, unde se menţionează diagnosticul: „Accident rutier. Politraumatism cranio cerebral (TCC) minor”.

Judecătoarea mai spune că avocaţii nu au solicitat efectuarea unei expertize medico-legale psihiatrice pentru a se stabili dacă Mario Iorgulescu avea sau nu discernământ la momentul săvârşirii faptelor. Apărătorii au solicitat o astfel de expertiză doar pentru a verifica dacă poate participa psihic la proces.

Magistratul notează că, în cazurile de omor, expertiza psihiatrică nu este obligatorie şi se impune doar în cazurile în care din modalitatea concretă de săvârşire a faptei (spre exemplu prin cruzimi, asupra a două sau mai multor persoane, etc.) sau din alte aspecte rezultă îndoiala cu privire la discernământul persoanei la momentul săvârşirii infracţiunii, ceea ce nu este cazul de faţă.

 

În opinia judecătoarei, Mario Iorgulescu avea discernământ la momentul producerii accidentului.

 

În acest sens, o prietenă îl caracterizează pe Mario Iorgulescu ca având mult bun simţ – a mers la petrecerea dinaintea producerii accidentului cu un buchet de flori pentru sărbătorită, imediat după accident i-ar fi întrebat pe oamenii veniţi să îl ajute dacă a murit cineva şi i-a spus din memorie unei femei numărul de telefon al tatălui său.

 

După accident Mario Iorgulescu era coerent, a spus că îl doare burta și a rugat pe cineva să îi sune tatăl

Martorii veniţi imediat la locul accidentului, printre care şi o asistentă medicală, au dat detalii despre starea în care se afla Mario Iorgulescu.

„Astfel, martora (…), de profesie cadru medical, a arătat în faţa instanţei de judecată faptul că imediat după accident l-a observat pe inculpat, care încerca să coboare din maşină, era cu partea de jos a corpului în afara maşinii, era coerent, putea să îşi mişte degetele de la mâini şi picioare, cooperant, a spus că îl doare burta, întreba repetat dacă a murit cineva. Au încercat să-l îndepărteze de zona de risc, inculpatul întreba dacă a murit cineva, încercau să îl liniştească şi atunci i-a rugat să îl sune pe tatăl său, le-a dat numărul tatălui”, au declarat martorii.

 

În legătură cu cererea avocaţilor privind suspendarea procesului, pe motiv că Mario Iorgulescu nu poate participa conştient la proces, instanţa face trimitere la interviurile date din Italia presei din România, în care „fiul şefului LPF foloseşte un limbaj incompatibil cu starea gravă pe care o invocă”.

 

„Astfel cum a arătat chiar apărarea inculpatului, acesta dă interviuri în presă (chiar dacă apărarea apreciază că reporterii au abuzat în acest sens de inculpat), ia legătura cu martorii din dosar pentru a le solicita acestora bani cu împrumut, face afirmaţii cu privire la evenimentul rutier în faţa familiei (a se vedea în acest sens punctul de vedere exprimat de mama inculpatului, din care rezultă că: ‘ba mai mult, băiatul mai târziu când a început să îşi amintească câte ceva, a spus că a fost şicanat în trafic şi a făcut să accelereze şi apoi o maşină i-a tăiat calea şi a văzut o lumină puternică, un flash puternic s-a exprimat şi asta este tot ce îşi aminteşte’), dar refuză orice dialog cu instanţa de judecată sau cu organele judiciare din Italia solicitate a se deplasa la clinica medicală unde e internat pentru a obţine consimţământul inculpatului la efectuarea diferitelor acte”, notează judecătoarea.

„Stând picior peste picior, uşor bronzat, păstrează tăcerea când este întrebat despre aspecte pe care instanţa le-a apreciat necesare”

Nici atitudinea afişată de Mario Iorgulescu în faţa unui reprezentant al Curţii de Apel din Milano, care l-a vizitat la clinica unde este internat, nu îl ajută.

 

„Sub acest aspect, se observă din CD-ul înaintat de organele judiciare italiene, la solicitarea instanţei de judecată, cum inculpatul, stând picior peste picior, uşor bronzat, păstrează tăcerea când este întrebat cu privire la anumite aspecte pe care instanţa le-a apreciat necesare, incluzând numele şi prenumele său şi alte date necesare pentru identificare (aspecte cu privire la care nu are dreptul la tăcere, potrivit legii, putând păstra tăcerea doar cu privire la fapta ce i se impută). Inculpatul acceptă astfel strategia apărării de a păstra tăcerea şi de a invoca afecţiuni medicale psihice care îl împiedică să participe la proces, deşi prin simpla acceptare a acestei strategii inculpatul dovedeşte că înţelege ce se întâmplă”, se mai arată în motivare.

„Nu se poate susţine că memoria lui Mario Iorgulescu a fost afectată”

Avocaţii au invocat că Mario Iorgulescu nu are telefon în clinica unde este internat, însă ar lovi celelalte persoane din clinică, cărora le ia telefonul, sugerând că acesta a fost contextul în care a ajuns să discute cu martorii din dosar şi cu reporterii din România. Tribunalul arată că nu au fost depuse dovezi de la respectiva clinică din care să rezulte astfel de fapte grave (loviri, furt), şi chiar în ipoteza în care s-ar reţine că Mario Iorgulescu a sustras telefoane de la alte persoane, acest aspect implica aducerea aminte, din memorie, a numerelor de telefon ale martorilor şi ale reporterilor cu care a vorbit fiul şefului LPF sau aducerea aminte a contului de pe reţelele de socializare şi introducerea parolelor aferente. Ca atare, nu se poate susţine că memoria lui Mario Iorgulescu a fost afectată.

Pe de altă parte, instanţa notează că familia a refuzat ca Mario Iorgulescu să fie supus la INML unei expertize medicale, susţinând că acesta ar fi arestat imediat ce ar sosi în România.

„Nu se poate nici invoca faptul că nu poate fi transportat în România din cauza recomandărilor medicale din Italia”

„La acel moment procesual, instanţa a constatat că o astfel de expertiză nu este posibilă din cauza conduitei inculpatului şi a familiei acestuia (reprezentantul său legal provizoriu). Chiar şi prin cererile formulate, inculpatul a exclus automat o astfel de posibilitate. Or, inculpatul nu îşi poate alege în acest mod locul efectuării expertizei, în condiţiile în care acesta este o persoană transportabilă (rezultă expres acest aspect din înregistrarea audio-video transmisă de autorităţile judiciare italiene cu ocazia încercării de audiere a inculpatului, ocazie cu care a păstrat liniştea) şi, mai mult expertiza ar fi utilă tocmai pentru soluţionarea unei cereri formulate de către inculpat, prin avocaţi, în interesul său exclusiv. Nu se poate susţine că inculpatul este netransportabil în condiţiile în care a fost transportat pe teritoriul Italiei între mai multe clinici medicale şi nu se poate nici invoca faptul că nu poate fi transportat în România din cauza recomandările medicale din Italia (depuse de inculpat la dosar) care ar fi în sensul nedeplasării acestuia”, mai explică instanţa.

Judecătoarea considera că Mario Iorgulescu poate fi adus din Italia şi, chiar dacă va fi arestat, va beneficia de îngrijiri medicale în penitenciar.

Sursa: https://hotnews.ro/

Alte subiecte :

Timișorenii ajung în valuri la Urgențe din cauza caniculei

Canicula a dus la creșterea numărului de persoane care au avut nevoie de îngrijiri medicale de urgență. Cei mai mulți dintre pacienții care au avut...

Aquatim a semnat două contracte de finanțare prin PNRR

Aquatim a semnat cu Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, două Contracte de Finanțare prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, în vederea implementării a...

Citește și :