9.1 C
Timișoara
sâmbătă 20 aprilie 2024

UVT a dat startul admiterii. Două dintre facultățile sale fac deja înscrieri

4 iulie este prima zi de admitere la Universitatea de Vest din Timișoara. Două dintre facultățile sale fac deja înscrieri. Mai exact, cei interesați să studieze la Arte și Design sau Fizică pot deja să-i depună dosarul. La celelalte specializări, procedura de admitere este programată pentru săptămânile următoare, până pe 26 iulie, după un calendar stabilit la nivelul fiecărei facultăți. Pentru detalii exacte privind perioada de înscriere și de susținere a probelor, cei interesați sunt rugați să viziteze pagina de internet a Universității, www.uvt.ro, secțiunea Admitere.

UVT scoate la concurs, pentru admiterea din acest an, peste 2000 de locuri bugetate, în 11 facultăți: Arte și Design; Chimie, Biologie, Geografie; Drept; Economie și de Administrare a Afacerilor; Educație Fizică și Sport; Fizică; Litere, Istorie și Teologie; Matematică și Informatică; Muzică și Teatru; Sociologie și Psihologie; Științe Politice, Filosofie și Științe ale Comunicării.

Universitatea de Vest din Timișoara vine și în acest an în sprijinul absolvenților de liceu din județele limitrofe și menține centrele de înscriere și admitere din Deva, Reșița, Drobeta-Turnu Severin și Râmnicu Vâlcea.

Mai exact, UVT va avea centre de admitere la:

Colegiul Național „Decebal” Deva

Str. 1 Decembrie 1918, Nr. 22 (Intrarea de pe strada Andrei Șaguna)

Municipiul Deva, Județul Hunedoara

 

Colegiul național „Traian Lalescu” Reșița

Bd. A.I. Cuza, Nr. 7

Reșița, județul Caraș-Severin

 

Colegiul național „Gheorghe Țițeica” Drobeta-Turnu Severin

Str. Crișan, nr. 50

Drobeta-Turnu Severin, județul Mehedinți

 

Colegiul național „Mircea cel Bătrân” Râmnicu Vâlcea

Str. Carol I, Nr. 41

Râmnicu Vâlcea, județul Vâlcea

 

Centrele de înscriere și admitere din afara Timișoarei vor fi deschise în perioada 18-21 iulie și vor prelua dosarele în aceleași condiții ca la Universitate, candidații fiind scutiți de un drum suplimentar și de cheltuielile aferente.

O măsură devenită deja tradiție la UVT prevede că absolvenții de liceu cu rezultate foarte bune la olimpiadele naționale și la concursurile Universității au acces facil pe locurile bugetate, după un regulament adoptat de către fiecare facultate în parte.

„Oferta UVT corespunde cerințelor de pe piața muncii, programele de studii fiind concepute a transmite competențe relevante pentru locul de muncă. De exemplu, avem specializări puse în practică în legătură directă cu diverse companii, cu implicarea activă a specialiștilor din diferite domenii. Îi asigur pe toți cei care sunt interesați să studieze la Universitatea de Vest că nu lăsăm nimic la voia întâmplării, ci «așezăm» totul în așa fel încât să fie în acord cu ceea ce își dorește studentul, dar și viitorul angajator al acestuia”, spune rectorul UVT, prof. univ. dr. Marilen Pirtea.

Pe lângă oferta specializărilor în limba română, UVT pune la dispoziția absolvenților de liceu și 21 specializări în 6 limbi străine. Printre acestea: Finanțe și bănci, Management, Contabilitate și informatică de gestiune, Informatică, Artele spectacolului-Actorie, Relații internaționale și studii europene etc.

Universitatea pune la dispoziția absolvenților de liceu și un număr de aproximativ 3500 de locuri în regim cu taxă.

Alte subiecte :

UVT organizează workshop-ul „EACH Eviden – Academia Collaboration Hub”

Universitatea de Vest din Timișoara (UVT), prin Facultatea de Matematică și Informatică, consecventă în acțiunile sale de promovare a parteneriatelor cu mediul de business,...

Sute de iubitori ai pedalării, înscriși la cea de-a III-a ediție a Poli Bike Challenge

Peste 500 de iubitori ai pedalării, de toate vârstele, s-au înscris la cea de-a III-a ediție a competiției cicliste Poli Bike...

Timișoara pentru TINEri!

Citește și :