USR Timișoara dorește de urgență demisia unui liberal

118

Pentru că scandalul național legat de materialele băgate de autorități cu forța pe gâtul ( pardon, pe fața și nasul) cetățenilor în timpul crizei sanitare trebuia să aibe un corespondent și în județe se caută vinovați. Și evident se cere pedepsirea acestora.
A și fost găsit primul vinovat. Vor urma și alții?

„Demisia, Lulciuc!
USR Timișoara cere demiterea urgentă a liderului consilierilor locali PNL, Adrian Lulciuc. Este o rușine pentru PNL că menține în fruntea sa un politician care a profitat de funcția de consilier local pentru îmbogățirea propriei firme.
Adrian Lulciuc, poștașul-șef al Timișoarei și liderul peneliștilor din Consiliul Local Timișoara, și-a folosit funcția de Consilier Local pentru a vinde către STPT, Aquatim și SDM măști în valoare de 40 000 de lei.
Agenția Națională de Integritate (ANI) l-a declarat incompatibil pe consilierul PNL Lulciuc, când a descoperit schema, iar acesta a pierdut deja primul termen la Curtea de Apel Timișoara.
Lulciuc nu este un caz izolat. Ìn ultimii ani mai mulți lideri PNL au făcut coadă la DNA. Penelistul Nicolae Bitea, fostul director STPT, a profitat de poziția sa pentru a comanda măști de la firma consilierul local PNL Adrian Lulciuc, iar nota de plată a fost suportată de Societatea de Transport Public Timișoara.
Între timp, Bitea a fost deja trimis în judecată de DNA pentru un alt caz de corupție, în care este acuzat și deputatul Cosmin Șandru. Un alt caz de corupție este cel al lui Florin Răvășilă, membru PNL și fost șef peste Patrimoniul Timisoarei, în mandatul lui Nicolae Robu. Acesta este trimis în judecată, în stare de libertate, pentru fapte de corupţie, în afaceri cu cimitire.”