USR PLUS Timișoara își alege președintele și conducerea locală

50

Începând de joi au loc alegeri pentru conducerea organizației USR PLUS Timișoara, primele după fuziunea dintre cele două formaţiuni politice. Alegerile sunt directe și vor avea loc la sediul USR PLUS.

Cei 1050 de membri așteptați la urne vor desemna prin vot președintele filialei Timișoara, vicepreședinții și membrii Biroului Local și delegații pentru conferința județeană unde va fi ales președintele USRPLUS Timiș, Biroul Județean și delegații pentru congresul național.
Comisia electorală din Timișoara a validat candidaturile, pentru care membrii aveau obligația să transmită un CV profesional, însoțit de o prezentare a activității politice și de un program.

Pentru președinția filialei Timișoara și-au anunțat candidatura Sorin Șipoș, șeful campaniei electorale al lui Dominic Fritz pentru alegerile de anul trecut, și Mircea Vancia, membru în Biroul Județean PLUS, responsabil de Organizare. Amândoi candidații, antreprenori și manageri de echipe, și-au prezentat intern programele pentru filială.

Pentru Biroul Local, conducerea executivă a filialei Timișoara, au fost validate 35 de candidaturi, iar pentru delegați s-au înscris 275 de membri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.