22.2 C
Timișoara
vineri 29 martie 2024

USAMVBT ,,Regele Mihai I” intră într-o eră nouă. Parteneriate private, afaceri de top și studenți învățați să facă agricultură privată din primul an de studiu FOTO-VIDEO

Agricultura românească a fost în toate timpurile colacul de salvare al economiei șchiopătânde, care a fost mai tot timpul nedezvoltată.

Deși toată lumea din acest domeniu clamează în fiecare an, pe bună dreptate, necazurile legate de meteorologie, subfinanțarea sau lipsa unor piețe predictibile de desfacere, totuși la final de an agricol se constată că nu a fost chiar așa de rău.

Deși vine grindina sau seceta, sau alte lipsuri agricultura mai repară din deficitul balanței economice.

Tocmai din acest motiv, una din cele mai prestigioase instituții ce are viziunea de a ști dar și de a pregăti specialiștii care vor fi necesari peste decenii, Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului „Regele Mihai I” din Timișoara s-a alăturat eforturilor altor entități pentru a pune bazele unui parteneriat ce urmărește să ridice agricultura la nivelul așteptărilor secolului al XXI-lea.

Acest parteneriat este între Clubul Fermierilor Români și USAMVB Timișoara și are un scop ambițios de a pune bazele unor programe de dezvoltare strategică a agriculturii.

Componenta legată de știința și lucrare pământului este parte a Planului de Relansare Economică a României, recent elaborat. Ministrul agriculturii din actuala guvernare, Nechita-Adrian Oros, nu a putut rata lansarea unui astfel de eveniment deosebit și a alocat un timp generos pentru a participa la întâlnirea fermierilor și universitarilor bănățeni.

Astfel, USAMVB Timișoara și Clubul Fermierilor au semnat un proiect important pentru sprijinirea agriculturii romanești, care pune bazele restartării învățământului universitar agricol și pregătirii specialiștilor pentru o agricultură modernă.

În acest context generos a avut loc și ședința de lucru cu luări de cuvânt și dezbateri a celor interesați în modernizarea agriculturii.

În cadrul întâlnirii au fost prezentate rezultatele „Studiului privind necesitatea reabilitării, modernizării și extinderii amenajărilor hidroameliorative din Sud-Vestul României”. Acest proiect este un prim rezultat al colaborării dintre Club și Universitate și a stat la baza programului național de desecare, conținut în Planul de Relansare.

Pentru a evita necazurile posibile ce s-ar ivi din comasarea atâtor persoane în spațiu închis, lucrările au avut loc în parcul din fața campusului din Calea Aradului.

Dintre aceste priorități ale agriculturii românești a fost prezentat programul național de refacere a infrastructurii de desecare și drenaj. Este o chestiune vitală în contextul unor schimbări tot mai dramatice ale climei ce alternează lungi perioade de secetă cu dese ploi torențiale și chiar inundații.

Clubul Fermierilor Români a inițiat, coordonat și promovat acest studiu pentru a contribui la efortul autorităților române privind atragerea finanțărilor europene pentru lansarea programului de modernizare a infrastructurii de îmbunătățiri funciare cu utilizare duală irigații – desecare la nivel național.

Studiul s-a derulat în perioada octombrie 2019 – martie 2020 și a fost realizat de echipa de specialiști din cadrul Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului, sub directa coordonare a profesorului Paul Pîrșan, ca director de proiect.

Prin realizarea acestui studiu, au fost oferite autorităților române argumentele științifice pentru identificarea și alocarea de fonduri din surse europene pentru extinderea la nivel național a programului de reabilitare a sistemului de desecare și drenaj.

Reabilitarea sistemului de desecare la nivel național va conduce la creșterea capacității de producție a terenurilor agricole și va sprijini productivitatea fermelor, în contextul în care schimbările climatice afectează tot mai mult culturile și potențialul productiv al agriculturii.

Din postura de gazdă, profesorul doctor Cosmin Alin Popescu, rectorul USAMVB a făcut o succintă punere în temă a asistenței după un cuvânt de bun venit.

„Pe lângă faptul că Universitatea este una foarte deschisă, nu numai prin faptul că studiem în română, engleză, franceză, va anunțăm că avem studenți din 22 de țări. În această Universitate se formează ambasadori pentru cei care vor fi specialiști în alte țări și în România. Faptul că am primit această propunere și ne simțim parte din acest proiect, pentru susținerea agriculturii, arată că suntem o universitate deschisă, de mare perspectivă, care a progresat și va progresa, care a investit și vom investi inclusiv în aceste spații în care să ne putem întâlni și să ne putem exprima. Universitatea noastră, prin parteneriatele care le are își dorește să fie o universitate antreprenorială prin faptul că dorim să investim mai mult în studenții noștri pe ceea ce înseamnă activitatea de practică”, a declarat profesorul Cosmin Popescu, rectorul USAMVB.

Ministrul agriculturii, Adrian Nechita Oros, a explicat priorităţile agriculturii românești conform planului de relansare economică și pentru programele viitorului PAC post-2020 de dezvoltare rurală și agricultură.

„Nu putea fi alt loc, într-o zonă performantă a agriculturii românești, cum este Banatul, în care un ministru al agriculturii să prezinte viziunea pe termen mediu și lung, legată de perspectivele și de dezvoltarea agriculturii și industriei alimentare românești decât într-o universitate, alături de fermieri performanți. Educație și încredere, sunt două elemente esențiale, fără de care nici societatea și nici agricultura românească nu pot să performeze. De aceste două elemente avem nevoie, trebuie să le redobândim. În ultima perioadă am pierdut încrederea în noi și între noi și am pierdut încrederea în educație. Sigur că anul acesta e unul mai deosebit. Din păcate peste criza generată de evoluția pandemiei s-a suprapus o secetă extremă cum nu a mai fost de 40-50 de ani, după cum ne spun specialiștii. În ultima lună au mai apărut și alte fenomene care au produs pagube nu numai agriculturii. Trebuie să acceptam că suntem o agricultură meteo-dependentă și acest lucru trebuie să-l schimbam”, a explicat ministrul Adrian Oros.

Călin-Ionel Dobra, președintele Consiliul Judeţean Timiș a accentuat la rândul său importanţa refacerii sistemului de desecare și drenaj pentru economia judeţului Timiș Florian Ciolacu, director executiv al Clubului Fermierilor Români a prezentat stadiul acţiunilor și proiectelor lansate de Clubul Fermierilor Români Proforul Paul Pârșan, Director de proiect la USAMVB a prezentat lucrarea „Studiu privind necesitatea reabilitării, modernizării și extinderii amenajărilor hidroameliorative din Sud-Vestul României”.

La dezbateri au mai luat parte fermieri membri ai Clubului Fermierilor Români: Nicolaie Apopi, administrator Popagra SRL, Ionela Cuc, participant al programului „Tineri Lideri pentru Agricultură”, administrator Agroexim Patrol SRL, Vasile Lucian Târziu, administrator Agrobilan SRL și Alexander Degianski, administrator Forest and Biomass Romania SA. Cu toții au insistat asupra importanţei implicării active a fermierilor în proiectele care vizează afacerile. Doar așa proiectele vor fi mai aproape de speranțele lor ,din agricultură.

Pentru a nu fi doar o întâlnire formală, finalul a fost dedicat unei sesiuni de întrebări și răspunsuri adresate cu precădere ministrului Adrian Nechita Oros, care a venit cu noutăți de la centru.

„Din anul universitar 2020-2021 vom lansa un proiect în care Universitatea pune la dispoziția studenților infrastructură, input-uri, de la îngrășăminte, sămânță, curent,apă, spații, birouri, instalații, pentru ca studenții în cadrul unui proiect antreprenorial să dezvolte un business în ciclul de licență, master, doctorat, iar în momentul în care pleacă din universitate, să vadă ce înseamnă un mic business. Iar în momentul în care vin în fermele dumneavoastră sau își deschid o afacere, să știe ce înseamnă să investești, ce înseamnă profit, marketing, negociere, comunicare, ce înseamnă să îți faci calcule de dimineață până seară. Universitatea noastră este o universitate antreprenorială pentru că nu face cercetare de dragul cercetării. Cercetarea aplicată este cercetarea fundamentală, foarte importantă, dar noi investim și ne implicăm realmente în ce înseamnă cercetarea aplicată. Avem un parteneriat cu instituții publice, am fost implicați pe chestiuni ce înseamnă combaterea ambroziei, a unui centru de legume și fructe, și studiul nostru a stat la baza intenției ce se materializează într-o investiție, un depozit de legume și fructe. La minister, e un proiect pe care eu personal mi-aș dori să se dezvolte în toate zonele țării. Suntem implicați cu Clubul Fermierilor Români și sunt aici oameni care au găsit să investească, și un grup de experți din universitatea noastră coordonați de profesorul Paul Pîrșan, au pus pe masă ministerului un studiu despre ceea ce înseamnă lucrările hidroameliorative. O să aveți ocazia să vedeți un studiu interesant, cu situații concrete legate de ce înseamnă desecările și drenajul, și cu siguranță vom veni și cu intervenții pe zona de irigații”, a mai adăugat rectorul Popescu despre oferta universitară.

Alte subiecte :

Ore de muzică practice pentru peste 1.700 de elevi din Dumbrăvița

Peste 120 de copii și părinți au vizitat expoziția de instrumente muzicale desfășurată timp de 8 duminici consecutive în cadrul Școlii Gimnaziale Dumbrăvița. Dincolo de...

O nouă reprezentanță Mitsubishi Motors în Timișoara

Promotor extinde aria de expertiză în domeniul auto prin inaugurarea unei noi reprezentanțe Mitsubishi în Timișoara. Locația este situată pe Calea Lugojului nr. 17,...

Citește și :