22.2 C
Timișoara
vineri 29 martie 2024

Urmările ploii torențiale din dimineața zilei de marți

Pe timpul ploii torențiale căzute în această dimineață la Timișoara, 40 de angajați ai Aquatim și 13 utilaje de tip vidanjă, Woma și autocombinată au intervenit pe străzi pentru remedierea problemelor cauzate de precipitațiile masive.

Principala intervenție s-a desfășurat la Pasajul Brediceanu. Reamintim că în acel punct Aquatim are în derulare o investiție importantă și anunțăm că săptămâna aceasta se va pune sub tensiune stația de pompe și va începe recepția lucrării. Astfel se vor elimina complet neajunsurile cauzate de ploi, așa cum s-a întâmplat și la Pasajele Jiul și Popa Șapcă.

În ce privește stația de epurare, vârful de debit la intrare a fost timp de 2 ore de 21.800 l/s. Asta înseamnă că a fost de 1,6 ori mai mare decât debitul râului Bega și de 18 ori mai mare decât debitul ce intră în stație într-o zi normală.

Cantitatea de apă căzută nu a pus însă probleme, deoarece stația de epurare, realizată cu fonduri europene și inaugurată în 2011, funcționează foarte bine, iar capacitatea maximă de preluare a apei e de 25.300 l/s.

Pe de altă parte, lucrătorii Aquatim au avut și de această dată de înlăturat din grătare importante cantități de gunoaie: nu mai puțin de 40 mc în doar 2 ore! Pe lângă deșeurile menajere, de construcții și vegetale aruncate pe stradă și ajunse în canale, resturi cu care se confruntă de obicei, muncitorii au avut de îndepărtat și importante cantități de măști, mănuși, cârpe și servețele umede.

În special acestea din urmă sunt deosebit de periculoase, iar atunci când în stația de epurare ajunge o cantitate prea mare de deșeuri se poate bloca întregul flux tehnologic de epurare a apei uzate.

De aceea, rugăm încă o dată timișorenii să nu-și mai arunce deșeurile pe străzi și în sistemul de canalizare al orașului.

Dr. ing. Ilie VLAICU director general

Pentru probleme legate de serviciile de alimentare cu apă şi de canalizare, contactaţi DISPECERATUL Aquatim, la numerele 0356 914, 0256-201.362, 0756-119.528 NON-STOP

Alte subiecte :

Aderare dar fără drepturi depline crede Alin Nica

În calitate de președinte al Consiliului Județean Timiș, Alin Nica, a asistat la inaugurarea uneia din cele mai importante investiții în infrastructură in partea...

Ore de muzică practice pentru peste 1.700 de elevi din Dumbrăvița

Peste 120 de copii și părinți au vizitat expoziția de instrumente muzicale desfășurată timp de 8 duminici consecutive în cadrul Școlii Gimnaziale Dumbrăvița. Dincolo de...

Citește și :