9.1 C
Timișoara
joi 18 aprilie 2024

Urmărește în Iulius Town, spectacolul de la EURO 2020 și filmele de la Flight Cinema in my Town!

Timișoara, 7 iulie 2021: Ne mai despart doar câteva zile de finalul campionatului EURO 2020, iar suspansul pentru aflarea echipei câștigătoare crește din ce în ce mai mult. Vino să vezi cea de a doua semifinală și finala alături de prieteni și alți microbiști în Iulius Town, care se transformă în această săptămână într-o arenă cu fani înfocați ai sportului rege. În pauza dintre meciuri, vineri, sămbâtă și duminică, poți intra în pielea personajelor din filmele programate în cadrul Flight Cinema in my Town. În schimb, cei mici se pot bucura de teatru de păpuși și de ateliere de creație.

Este săptămâna cea mai importantă a fotbalului european, la capătul căreia va fi desemnată echipa câștigătoare a EURO 2020. Miercuri și duminică, microbiștii vor avea parte de emoții la superlativ, care vor culmina fie cu starea de bine indusă de victoria echipei favorite, fie cu dezamăgirea unei înfrângeri, dar cu același entuziasm pentru fotbal. Lupta se dă între Italia și una dintre echipele Angliei sau Danemarcei și poate fi urmărită într-o atmosferă demnă de campionatul european în parcarea VIP sau în parcul Iulius Gardens din Iulius Town.

Vineri, 9 iulie 2021, pe ecranul de la Flight Cinema in my Town va rula filmul The Fighter, care relatează povestea reală de viață a boxerului Irish. Cum ajunge acesta să fie campion mondial la categoria mijlocie vei afla de la ora 20.00. Sămbâtă, de la aceeași oră, poți descoperi limbajul universal al sportului și beneficiile sale în filmul Invictus, iar duminică, înainte de marea finală, poți viziona pelicula Goal, ce te va introduce și mai mult în atmosfera de pe stadion. În fiecare seară, check-in-ul se face la ora 19.00 pe ritmuri muzicale, care se reiau de la ora 21.30, după încheierea filmelor, cu excepția zilei de duminică. Mai multe detalii poți afla pe pagina de Facebook Flight Cinema in My Town.

Și copiii primesc doză dublă de distracție! Astfel, sâmbătă, 10 iulie 2021, cei mici sunt așteptați între orele 17.00 – 20.00 la atelierele de creație susținute de Bianca Potyesz pentru a-și lua porția de creativitate. Micii artiști vor înlocui clasica pensulă cu un pai și vor transpune în desene lumea așa cum o văd ei: plină de nuanțe vesele. Dorințele le vor fi îndeplinite duminică, de la ora 11.00, atunci când sunt invitați la spectacolul de teatru de păpuși „Peștișorul de Aur”. Povestea spusă de marionete este un proiect Magic Oz și va avea loc în Iulius Gardens.

Iar dacă ai pe listă și o sesiune de shopping, în Iulius Mall găsești promoții estivale la majoritatea brandurilor, articole handmade și produse artizanale la Târgul de produse naturale și handmade, dar nu uita nici de campaniile Summer Sale și In the mood for summer beauty, care îți aduce o mulțime de premii.

Departament PR
W: www.iuliustown.ro
E: pr@iuliustown.ro

Alte subiecte :

Noua arenă a Timișoarei, care va costa aproape 170 de milioane de euro, intră în linie dreaptă

Timișoara se pregătește să beneficieze de un stadion modern. Noua arena ar urma să primească ultima aprobare necesară în zilele viitoare. Legendara arenă „Dan Păltinișanu”...

Campusul pentru învățământ dual face un pas înainte

Primăria Timișoara a semnat contractul de proiectare - faza SF pentru realizarea investiției „Campusul regional integrat pentru învățământ dual Vest Timișoara”....

Timișoara pentru TINEri!

Citește și :