10.3 C
Timișoara
vineri 23 februarie 2024

Unu din șapte copii din Regiunea Vest are părinți plecați la muncă în străinătate, aproape 40% dintre acești copii sunt din Caraș-Severin și Hunedoara

Serviciile socio-educaționale dezvoltate de Salvați Copiii în comunități vulnerabile reduc semnificativ riscul de separare a copiilor de familie

Unu din șapte copii din România are unul sau ambii părinți plecați la muncă în străinătate, conform celui mai recent studiu realizat de Salvați Copiii. La fel, în Regiunea Vest, unu din șapte copii are părinţii plecaţi la muncă în străinătate; în cifre absolute, vorbim despre 48.177 de copii. Din județele din regiune, conform statisticilor oficiale ale Autorității Naționale pentru Protecția Copilului și Adopție, în Caraș-Severin și Hunedoara sunt aproape 40% dintre copiii în această situație.
Conform aceloraşi statistici oficiale, care surprind doar copiii aflaţi în evidenţa serviciilor publice de asistenţă socială în anul 2022, la nivel național, dintre cei 72.627 de copii, 2.781 se află într-o situație suplimentară de vulnerabilizare, în sistemul de protecție specială, fie la asistent maternal, în centre de plasament sau în grija altor persoane.
Rezultatele programului complex de sprijin social, psihologic și educațional derulat Salvați Copiii România în județele Caraș-Severin și Hunedoara pentru a preîntâmpina separarea copiilor de familie şi intrarea în sistemul de protecţie specială constituie o bună practică pentru prevenirea separării copilului de familie: aproximativ 85% dintre copiii integrați în program şi-au îmbunătăţit relaţia cu părinţii/persoanele în grija cărora au rămas, peste 80% dintre copii şi-au îmbunătăţit abilităţile sociale, emoţionale şi deprinderile de viaţă independentă, iar peste 85% dintre părinţi/persoanele în grija cărora au rămas copiii şi-au îmbunătăţit abilităţile parentale.
Vreme de 42 de luni (iunie 2020-noiembrie 2023), Organizația Salvați Copiii România a derulat un program complex, vizând dezvoltarea de servicii comunitare destinate prevenirii separării copilului de părinți în județele Caraș-Severin și Hunedoara. Implicarea directă în comunitățile vulnerabile, presupunând atât oferirea de servicii integrate copiilor şi părinţilor/reprezentanţilor lor prin centre de zi, dar şi intervenţii comunitare s-a dovedit a fi metoda cea mai bună de prevenire a separării copiilor de familie.
La nivelul regiunii, conform datelor oficiale pentru finalul anului 2022, Timiș este județul cu cel mai mare număr de copii cu părinții plecați la muncă în străinătate aflați în evidența serviciilor publice de asistență socială, 2.125 de copii, urmat de județul Caraș-Severin pe locul doi, cu 1.015 copii înregistrați, județul Hunedoara pe locul trei, cu 1.001 copii, și județul Arad pe locul patru cu 986 de copii.
Pe parcursul programului, peste 1.186 de persoane au fost incluse în intervenţiile Salvați Copiii, beneficiind de servicii de suport direct sau de informare:
 286 de copii în risc de separare de familie au fost identificaţi şi au beneficiat de servicii integrate de suport social, psihologic şi educaţional
 200 părinţi/reprezentanţi ai copiilor au beneficiat de programe de educaţie parentală, consiliere socială şi îndrumare juridică;
 202 dintre copii au frecventat zilnic centrele de zi din Reșița și Petroșani dezvoltate în cadrul proiectului;
 84 de copii au beneficiat de servicii comunitare integrate;
 109 dintre copii au participat la tabere la munte în vacanţele şcolare;
 Peste 700 de persoane, copii, părinți, membri ai comunității etc., au beneficiat de servicii de informare şi consiliere cu privire la asigurarea drepturilor copilului şi prevenirea/ reducerea situaţiilor de risc la care pot fi expuşi copiii.
 Aproximativ 85% dintre copiii integrați în program şi-au îmbunătăţit relaţia cu părinţii/persoanele în grija cărora au rămas, peste 80% dintre copii şi-au îmbunătăţit abilităţile sociale, emoţionale şi deprinderile de viaţă independentă, iar peste 85% dintre părinţi/persoanele în grija cărora au rămas copiii şi-au îmbunătăţit abilităţile parentale.
În cele două judeţe au fost create reţele inter-instituţionale locale compuse din reprezentanţi ai instituţiilor judeţene şi locale din domeniul asistenţei sociale, educaţiei şi alte domenii conexe care au contribuit la îmbunătățirea procesului de identificare și monitorizare a copiilor expuși riscului de separare de familie, cu focus pe copiii ai căror părinţi sunt plecaţi la muncă în străinătate, în judeţele Caraș-Severin și Hunedoara.
În vederea îmbunătăţirii procesului de identificare și monitorizare a copiilor ai căror părinţi sunt plecaţi la muncă în străinătate la nivel naţional, Organizaţia Salvaţi Copiii, alături de Ministerul Afacerilor Externe şi Administraţia Prezidenţială – Departamentul pentru Relaţia cu Românii din Afara Graniţelor, a făcut demersuri vizând armonizarea datelor colectate de sistemul de asistenţă socială şi de cel educaţional, către Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie şi Ministerul Educaţiei. O serie de recomandări metodologice în acest sens, însoţite de instrumentele comune de colectare a datelor au fost trimise în atenţia direcţiilor generale de asistenţă socială şi protecţia copilului şi inspectoratelor şcolare judeţene, urmând să fie utilizate în perioada de final a acestui an calendaristic.

Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Salvați Copiii România, a declarat: „Copiii care rămân în țară, în urma plecării părinților la muncă în străinătate, sunt nevoiți să se confrunte cu probleme psiho-emoționale și sociale mult prea devreme, fără să aibă pârghiile pentru a înțelege pe deplin și a depăși traumele. Situația celor care nu au rude în țară în grija cărora să rămână este și mai dramatică, de aceea este importantă colaborarea cu autoritățile, pentru ca bunele practici dezvoltate în programele Salvați Copiii România să poată duce la politici sociale integrate pentru acești copii, care să contribuie la o mai bună incluziune socială a acestora și la prevenirea instituționalizării lor.”

Organizația Salvați Copiii a derulat în perioada iunie 2020 – noiembrie 2023 proiectul „Educatie si suport pentru copii vulnerabili”, cod SMIS 130460, proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman. Valoarea totală a proiectului a fost de 5.117.764,52 lei.
Parteneri: Direcţia de Asistenţă Socială Piteşti, Direcţia de Asistenţă Socială Târgovişte, şcoli gimnaziale din Reșița și Petroșani.
Proiectul ”Educatie si suport pentru copii vulnerabili” este unul din cele trei proiecte derulate de Salvaţi Copiii în perioada mai sus menţionată în cadrul programului POCU „Servicii sociale și socio -profesionale la nivelul comunității pentru copii și tineri”, finanțat din Axa Prioritară 4 „Incluziune socială şi combaterea sărăciei”, Prioritatea de investiții 9 .iv – Creșterea accesului la servicii accesibile, durabile și de înaltă calitate, inclusiv asistență medicală și servicii sociale de interes general.
Peste 3.0300 de persoane au beneficiat de intervenţiile proiectelor, fie activităţi de suport direct, fie de informare, iar dintre aceste peste 750 de copii în risc de separare de familie au beneficiat de servicii integrate de suport social, psihologic şi educaţional.

Rezultatele unui studiu desfășurat de Charles Nelson, Nathan A. Fox, Charles H. Zeanah 1 cu copiii din Centrele de plasament din România, în cadrul Proiectului de Intervenție Timpurie „București” (PITB), scot la iveală consecințele adânci și pe termen lung ale instituționalizării.
Cercetarea a pus în evidență efectele instituționalizării copiilor (grupul I) asupra dezvoltării lor până la vârsta de 8 ani, comparativ cu copiii care, deși abandonați, au beneficiat de măsura îngrijirii în sistem familial (grupul II), pe de o parte, și cu copiii crescuți în familiile de origine (grupul III), pe de altă parte.
Vulnerabilităţile deja existente în rândul copiilor defavorizaţi au fost accentuate de criza generată de pandemia Covid 19.

Despre Organizația Salvați Copiii:
De 33 de ani, Salvați Copiii România construiește programe sociale, politici publice și practici solide în beneficiul copilului din România. Expertiza și complexitatea proiectelor la nivel național fac din organizație o instituție socială esențială, al cărei rol este medierea între societate și autoritatea publică, în beneficiul copilului. În cele peste trei decenii 3 de activitate, Salvați Copiii a intervenit activ în societate, identificând soluții concrete pentru protejarea și sprijinirea copiilor vulnerabili, și a militat, în același timp, pentru o colaborare viabilă cu autoritățile decidente, pentru asigurarea interesului superior al copilului. Salvați Copiii și-a asumat rolul de supraveghere vigilentă a autorităților publice, în așa fel încât acestea să implementeze politici publice de durată care să corecteze cauzele care duc la vulnerabilizarea copiilor. Totodată, organizația a reușit să creeze rețele active de solidaritate, prin încurajarea responsabilității sociale a companiilor și a societății, în sens larg. În calitate de membru al Save the Children, cea mai mare organizație independentă din lume care promovează drepturile copilului şi care cuprinde 30 de membri și desfășoară programe în peste 120 de țări, VIZIUNEA noastră este o lume care respectă, pentru fiecare copil, dreptul său la supraviețuire, educație, protecție și participare, asumându-ne MISIUNEA de a obține progrese importante privind modul în care copiii sunt tratați și producerea schimbărilor imediate și de durată în viața acestora. Peste 3.369.000 de copii au fost implicați în programele și campaniile Organizației Salvați Copiii.

1 Charles Nelson, Nathan A. Fox, Charles H. Zeanah – Copiii abandonași ai României. Privațiune, dezvoltare cerebrală și eforturi de recuperare, București, Editura Trei, 2014

Alte subiecte :

20 de ani de Smithfield România, 4.600 de specialiști dedicați în a produce „Hrană bună. În mod responsabil.”

2024 marchează 20 de ani de la debutul operațiunilor Smithfield România și tot atâția de angajament continuu în formarea de cariere de succes. „De...

Prima ediție 2024 a Salonului Industriei Ușoare | FOTO-VIDEO

În perioada 21 - 25 februarie 2024, Centrul Regional de Afaceri al CCIA Timiș găzduiește prima ediție din acest an a SALONULUI INDUSTRIEI UȘOARE, eveniment tradițional în rândul...

Citește și :