Universitatea și Curtea Constituțională

155

În toamna anului 2015, Partidul Lege și Dreptate, condus de Jaroslaw Kaczynski, prelua puterea în Polonia și declanșa o contra-reformă a tuturor instituțiilor politice și jurisdicționale, transformând țara, dintr-un model de tranziție post-totalitară, într-un fief al populismului personalist, autoritarist, pre-modern. După o lungă perioadă de opoziție, Kaczynski a înțeles care sunt pârghiile prin care poate fi controlată o societate și ce butoane trebuie confiscate pentru ca delirul puterii să nu cunoască piedici. Acestea erau Tribunalul Constituțional și presa. Indiferent de derapajele celorlaltor instituții ale statului, de criticile din țară sau din comunitatea internațională, cu precădere cea europeană, indiferent de absurdul deciziilor pe care urma să le adopte, având cele două instrumente la discreție personală, totul putea decurge după voia proprie. Ca urmare, îndată după instalarea la putere, a atacat cele două voci care i-ar fi stricat planurile, transformându-le în ustensile în slujba nevoilor de propagandă. Tribunalul Constituțional avea să declare conformitatea cu legea de bază a oricăror modificări legislative anti-constituționale, precum și organizarea și desfășurarea alegerilor, în timp ce presa ar fi trebuit să elogieze marșul triumfal spre ținte doar de Jaroslaw Kaczynski întrevăzute. Ca orice obsedat de vraja puterii, acesta a plecat de la premisa că societatea este o plastilină din care trebuie să modeleze, după plac, o armată obedientă de supuși. Iar dacă majoritatea unei populații se întoarce, după vot, la problemele zilnice, plasând politicul într-o nișă a interesului privat, Polonia a demonstrat că deține, încă, o resursă extrem de prețioasă de libertate: profilul demn al unor profesioniști ai mediului academic, respectiv ai celui juridic. Cu toată înregimentarea universitarilor, cunoscută și îndelung dezbătută în publicațiile de profil, există un moment în care spiritele autentic intelectuale sesizează pericolul și trag semnalul de alarmă. Fără acestea, de regulă, o societate este la discreția politicienilor. Testul culturii civice și, atunci când se impune, al celei juridice este o barieră de neratat într-o lume, totuși, liberă și cu pretenții. Să ne amintim faptul că instalarea totalitarismului a început tocmai cu decapitarea instituțiilor de cultură spre a crea garanția că dinspre centrele de gândire critică nu avea să vină pericolul detectării și al deconstrucției arsenalului autoritar. Se poate spune că viteza de reacție, profunzimea analitică și verticalitatea contestării confirmă profilul intelectual, precum și șansele oricărei societăți de a se proteja împotriva scufundării în ideologie. După cum, simetric, înclinația spre repetiție, spre afirmarea continuă a identicului pe fondul disprețului pentru adevăr indică, fără drept de apel, metastazele corpului social.

 

Legile ca instrumente politice

            La finele anului 2015, cu toate lacunele inerente unei tranziții post-comuniste, anumite principii sau repere erau deja considerate de la sine înțelese: regimul democratic, economia de piață, domnia legii, separarea puterilor în stat, constitutionalismul liberal, libertatea de exprimare. Dacă în scurta guvernare PIS, din perioada 2005–2007, premierul Kaczynski era ținut în frâu de fratele său, Lech Kaczynski, pe atunci președinte al statului, acum „eliberat”, a trecut la subordonarea instituțiilor-cheie ale guvernării față de agenda sa personală, incluzând aici revendicările, stereotipurile și obsesiile privitoare la accidentul aviatic din 10 aprilie 2010, în care a pierit fratele său geamăn. Reformele pe care le-a impus și regizat au divizat societatea poloneză într-o masă relativ inertă de votanți care s-au lăsat antrenați în jocul său la auzul sirenelor naționalist-conservatoare ce decontau din banul public celebra sumă de 500+ pentru familii și persoane nevoiașe, respectiv un segment extrem de critic încă de la început, demascând lipsa de constituționalitate a majorității schimbărilor. Spre cinstea lor, cei mai vocali critici au fost tocmai juriștii, iar dintre ei, juriștii-universitari care au dovedit, în tot acest timp, coloană vertebrală, o fină cunoaștere a detaliilor ordinii juridice poloneze și o viziune profundă a efectelor pe termen lung a modificărilor aparent superficiale ale legislației în vigoare. Jaroslaw Kaczynski, jurist el însuși, avea ambiții mari, dar a ales calea schimbărilor legislative (aparent) subtile: una era ținta declarată, alta cea reală. Dacă, pentru votantul comun, ținta declarată putea fi credibilă și chiar sustenabilă, pentru juriștii pursânge, dubla gândire, jocul insalubru între forma și substanța unei norme, precum și pachetul general de politici legislative au constituit tot atâtea ocazii de a demantela vechea mantră comunistă conform căreia moralitatea nu are nicio legătură cu legile, respectiv neamestecul în treburile interne care justifică adoptarea celor mai arbitrare reglementări în numele unei legitimități politice la rândul ei, reală sau construită. Astfel, ceea ce puterea promitea sub forma unor explicații social-populiste a fost sesizat, respins și explicat de profesioniștii domeniului. Sigur că nu toți au adoptat această poziție, unii intrând de bunăvoie în dansul puterii, cum bine știm că se petrece peste tot și dintotdeauna. Ceea ce, însă, îi califică pe primii pentru respectul și aprecierea comunității științifice este faptul că, juriști fiind, adică majoritar construiți mental spre a susține și perpetua un sistem instituțional-politic, au înțeles că există un punct de opțiune, de asumare a unor valori și de susținere a unei culturi juridice. Nu sistemul, cu instituții, persoane și legi în vigoare — care pot fi bune sau nocive, actuale sau desuete, de bun simț sau imorale! Opțiunea pentru cultura juridică a constituționalismului liberal, pentru respectarea drepturilor omului și, respectiv, pentru protecția ierarhiei normelor prin proceduri deja consolidate, a făcut diferența și a încetinit alunecarea spre autoritarismul pe care îl visa și încă îl mai dorește Jaroslaw Kaczynski. Este de meditat asupra acestui punct, deoarece, în România, simpla idee de cultură juridică este luată în derâdere de majoritatea celor ce profesează în domeniu, spre a nu mai vorbi despre lipsa lor de disponibilitate în luarea de poziții publice împotriva deteriorării mediului instituțional!

 

Wojciech Sadurski

Profesor de drept constituțional la Varșovia și Sydney, dl Sadurski face parte din elita sus-menționată a juriștilor-universitari care au preferat să și facă ceea ce predau la cursuri: analiza detaliată a evoluției principalelor instituții de drept public din Polonia, avertizând asupra riscurilor și ilegalității unor modificări statutare sau chiar asupra acaparării justiției de către politic. Nu este, aici, vorba despre nesfârșitele lamentații, ale presei pretins profesioniste, despre detalii juridice pe care nu le înțeleg, uneori, nici practicienii! În lucrările semnate W. Sadurski  se spune clar care este ținta, obiectul real al unei reforme în sistemul juridic/judiciar, care sunt riscurile, care sunt aspectele ascunse de către clasa politică. Avem nume de judecători și politicieni, cazuistică explicită, detalii dar si contextualizări. Și formulări elocvente, realizate cu conștiința că ar putea fi preluate de Comisia de la Veneția sau de CEDO, de instituțiile europene în creionarea cadrului unor anumite analize de caz. De pildă, în cunoscutu-i articol Cum moare democrația în Polonia. Studiu de caz privitor la involuția populistă anti-constituțională, găsim explicații clare și detaliate ale strategiei de capturare a sistemului instituțional polonez de către Partidul Lege și Dreptate. Cum este aplicată „legea spre a face dreptate”? Prin „paralizarea Tribunalului Constituțional” și apoi prin transformarea sa într-un ajutor al guvernului. Dacă presa ar fi mulțumită până aici, profesorul Sadurski ne oferă date și numere de dosar, modificările de Statut și argumentația fiecărei hotărâri, astfel încât vinovații apar în toată claritatea portretului lor politic. Ce s-a întâmplat? Trei judecători numiți legal de fostul Parlament, la final de mandat, nu au mai fost lăsați să depună jurământul, fiind înlocuiți cu alții, propuși de noua putere. Faptul că această numire a fost declarată neconstituțională și nestatutară nu a deranjat pe nimeni din cercul puterii. După doi ani, a fost produs un act interpretativ care legitima întreaga acțiune. Dar cei trei judecători, numiți cu încălcarea oricăror norme, sunt și azi considerați „cvasi-judecători” care pronunță „hotărâri nule de drept” în cadrul „Tribunalului Julia Przylebska”, după numele președintelui Curții Constituționale. Sau, în jargon local, „așa-numitul Tribunal Constituțional”. Similar, acordarea concediului de odihnă fostului vice-președinte al Tribunalului, Stanislaw Biernat, pentru a-l scoate din completele de judecată timp de trei luni sub argumentul evitării unor plăti suplimentare în cazul în care nu efectua acest concediu, respectiv pensionarea anticipată a magistraților indezirabili au găsit, în analizele lui Sadurski, spațiu amplu de prezentare. În plus, profesorul nu a cerut demnități publice, nici nu a plecat la instituții europene să nu mai știe de Varșovia. A continuat să predea și să scrie, să avertizeze. La ora aceasta sunt trei dosare deschise pe numele său. Primul, în care Partidul Lege si Dreptate îl acuză de știrbirea reputației grupării numite de Sadurski — grup criminal organizat, cu referire la simbolurile naziste afișate de suporterii acestuia la un pretins „Marș al Independenței”, în fapt o manifestație sponsorizată de putere împotriva venirii migranților. Replicile dominante se refereau la „rasa albă”, care trebuia protejată contra noilor veniți. Celelalte două au fost inițiate de televiziunea publică. Acum aproape doi ani, primarul de atunci al orașului Gdansk, Pawel Adamowicz, a fost hărțuit de presa oficială și apoi ucis în timpul unui miting popular. Profesorul Sadurski a etichetat atunci TVP drept „companie medie goebbelsiană”. Amintim faptul că mii de oameni au ieșit în stradă în urma anunțului decesului primarului Adamowicz, dar rolul de instigator al presei oficiale a fost și este negat de putere. Cele trei procese trenează, asezonate cu amenințări și jigniri. Luna aceasta, s-a redactat o scrisoare deschisă, din partea comunității academice internaționale, în sprijinul profesorului Saduski și, prin cazul său, a libertății de expresie. Câți juriști români cunosc cazul și au semnat? Niciunul nu e pe listă. Câți universitari români se solidarizează cu vreun coleg care formulează, public, critici la adresa guvernării? Iar dacă nu cei ce înțeleg și pot explica, atunci cine să o facă? Sau, poate, nu înțeleg? Rămânem doar cu ceea ne oferă presa comercială de cancanuri?

 

Jakub Stelina

Unul dintre cvasi-judecătorii Tribunalului Constituțional, prof. dr. hab. Jakub Stelina, a fost, până recent, decanul Facultății de Drept din Gdansk. Fost doctorand al lui Lech Kaczynski a decis să-l susțină pe fratele acestuia, Jaroslaw, în efortul de demantelare a democrației poloneze. A făcut parte din completul care a decis interzicerea avorturilor și în cazul în care fetus-ul este declarat, de către medic, iremediabil compromis. Ar mai fi vrut să-l aducă în facultate și pe Jan Kanthak, purtător de cuvânt al Ministerului Justiției, dar consiliul facultății s-a opus. Mai mult, anul trecut, în plină campanie pro si contra legii avorturilor (26.10.2020), a fost redactată o scrisoare deschisă, semnată de studenți și profesori ai Universității din Gdansk, prin care se cere îndepărtarea lui Stelina din corpul profesoral. Nu doar din demnitatea de decan! Sunt peste 3.000 de semnături, multe cu comentarii: „Un violator al drepturilor omului nu poate preda drept altora!”, „Universitățile nu ar trebui să angajeze oameni ce contribuie la continuarea opresiunii”. În plus, consiliul facultății, luând act de demisia decanului, a declarat că face „opoziție apolitică față de acțiunile întreprinse, din 2015 încoace, de către autoritățile legislative si executive. Autoritățile statului sunt obligate să respecte principiul unui stat democratic, de drept, iar universitatea e obligată să urmărească acest proces”.

Dificil de tradus în limba română! Lipsește si cultura demnității, și cea a valorilor morale. Constituția, dincolo de a constitui un set de norme și prescripții, formulează o identitate. Dacă mediul academic înțelege să o protejeze, încă există speranță! Dacă nu, universitatea rămâne doar o clădire fără mesaj, într-o societate fără profil.

LĂSAȚI UN MESAJ