Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Timișoara se extinde cu un nou corp de clădire

514

Spitalul Județean Timișoara se extinde cu ajutorul fondurilor europene. Autoritățile județene au anunțat că vor primi mai multe milioane de lei pentru a construi o nouă unitate de primiri urgențe.

„Construim un corp nou cu o suprafaţă desfăşurată de aproape 800 mp, cu subsol, parter şi etaj. La parter va fi amplasa o cameră pentru accesul ambulanţelor şi o sală nouă de aşteptare. De asemenea, vor fi create spaţii de decontaminare şi deparazitare, camere de recepţie şi triaj şi grupuri sanitare, iar la etaj se va amenaja şi o sală de curs. Valoarea estimată a contractului este de 4,4 milioane lei (fără TVA), finanţarea fiind asigurată prin Programul Operaţional Regional 2014 – 2020. Din această sumă, 135 mii de lei sunt rezervaţi serviciilor de proiectare”, a declarat preşedintele CJ Timiş, Călin Dobra.

Durata contractului este de 25 de luni. Jumătate de an va fi dedicată doar întocmirii documentelor tehnice.

În domeniul sănătății, autoritățile fac demersuri și pentru punerea în practică a proiectului de ridicare a unei noi maternități, tot în cadrul Spitalului Județean Timișoara.

Consiliul Județean Timiș a accesat fonduri nerambursabile pentru noua Clinică de Obstetrică și Ginecologie, alături de autoritățile din Szeged. Astfel, prin programul de cooperare transfrontalieră, în Timiș vor ajunge 12 milioane de euro pentru ridicarea maternității.

”Programul de cooperare transfrontalieră România – Ungaria are un buget european de dezvoltare de 190 de milioane de euro de care beneficiază 4 județe din România și 4 din Ungaria de-a lungul graniței. În cadrul acestui proiect (n.r. maternitatea) este în lucru studiul de fezabilitate, iar până în martie 2019 avem termen și obligația de a-l depune și de a semna contractul de finanțare final pentru proiectul tehnic și execuția investiției”, a mai declarat Călin Dobra, președintele Consiliului Județean Timiș.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.