12.9 C
Timișoara
luni 2 octombrie 2023

,,Unde e stadionul promis, Alin Nica?” Alin Nica, făcut mincinos și incompetent de liderul PSD Timiș

Liderul PSD Timiș șterge pe jos cu președintele Consiliului Județean Timiș. Alfred Simonis spune că Nica nu a fost capabil de absolut nimic în mandatul său de șef al Timișului.
Deși ultimii premieri înaintea lui Ciolacu au fost numai din PNL, Nica a pierdut toate oportunitățile de a i se finanța de la guvern stadionul și sala polivalentă, promise în campania electorală de acum trei ani.
Iată cum sună postarea lui Simonis la adresa colegului său din coaliție:
„Alin Nica nu ratează nicio ocazie să se plângă, să arate cu degetul spre alții și să găsească vinovați pentru propria-i incompetență. Astăzi, a reușit performanța să se umple de ridicol vorbind despre viitorul stadion al Timișoarei și spune președintele Consiliului Judeţean Timiș că de doi ani are pregătite documentele pentru demolarea arenei, dar se lovește de piedici de la Guvern. Cu manta, în stilul caracteristic, îl atacă pe premierul Ciolacu, dar uită de cei foști trei prim-miniștri liberali, Orban, Câțu și Ciucă, care l-au pasat de fiecare dată, considerându-l irelevant. Nu vă faceți griji, domnule Nica, vom da noi hotărâre de guvern pentru a intra în linie dreaptă cu stadionul.
Mai apoi, Nica vorbește de pachetul de măsuri fiscale despre care spune că abundă de erori. Vinovat? Evident, Marcel Ciolacu în opinia neavizată și politicianistă a lui Nica.
Dacă acest draft de măsuri conține într-adevăr greșeli, acestea pot fi lămurite foarte ușor, cu un simplu telefon către Ministerul de Finanțe, instituție condusă chiar de către un coleg de partid de-ai lui Alin Nica, și care a redactat acest document.
Iar dacă proprii colegi nu-i răspund, îi promit că intermediez eu o întâlnire cu Marcel Boloș” a încheiat Alfred Simonis.

Alte subiecte :

Copiii domnului Ion Iliescu

De câteva zile, presa frământă un nou subiect: luarea de mită de care, în aparență, se face vinovat dl Dumitru Buzatu, președintele Consiliului Județean...

Înfrățirea între două orașe europene Gera și Timișoara trăiește prin colaborarea concretă a instituțiilor și a oamenilor

La Primăria Municipiului Timișoara a avut loc ceremonia de aniversare a 25 de ani de înfrățire între orașul nostru și Gera (Germania). Evenimentul s-a...

Citește și :