13 C
Timișoara
vineri 19 aprilie 2024

Unde e, de fapt, palmaresul polist? De ce nimeni nu ne poate lămuri exact?

Vara anului 2017 d.Hr. va rămâne un punct de inflexiune în istoria fotbalului românesc. UTA, FC Argeș și Petrolul și-au recâștigat palmaresul istoric.

Politehnica Timișoara l-a pierdut în 2002, odată cu acea retrogradare din B, cu penalizare de 33 de puncte. De fapt, apoi, un an mai târziu, Zambon, cel care pusese definitiv umărul la distrugerea clubului alb-violet, a obținut de la FRF, în mod cu totul fraudulos, palmaresul. Așa a ajuns un club practic nou, dar numit Politehnica Timișoara, să evolueze acasă la Drăgășani sau la margine de București, în ligile a II-a, a III-a și a IV-a.

În 2011, ”clona” (dar cu palmares) a lui Zambon a dispărut, palmaresul trecând la Marian Iancu, după infinite lupte în justiție, pe care fostul boss al lui FC Timișoara nu le-a putut câștiga decât negociind cu italianul.

Și totuși, FC Timișoara, în scurta existență de după aceea, nu a putut avea palmaresul și nici nu și-a schimbat denumirea aceea stupidă.

A apărut ACS Poli, în 2012. Cu cele mai bune intenții, noul primar al Timișoarei, Nicolae Robu, a anunțat de vreo trei-patru ori, public, că a obținut palmaresul de la Iancu.

Și totuși, ACS Poli, de atunci încolo, nu a putut avea palmaresul și nici nu și-a putut schimba denumirea în Politehnica.

Ceva nouă ne scapă și nu înțeleg ce. Unde e, cu adevărat, palmaresul polist?

E oare încă la Marian Iancu și îl ține în celula în care, din păcate, e închis? E, într-adevăr, la ACS Poli? Atunci, de ce nu se numește Politehnica?

Nu vrem explicații cu detalii juridice, acestea nu reușesc să-i lămurească pe avocați, dar mai pe noi, niște neabsolvenți de Drept!

Vrem ca cineva să ne spună, scurt și clar, care și unde e problema.

Alte subiecte :

Inițiativa celor Trei Mări — Vilnius 2024

Palatul Marilor Duci ai Lituaniei a găzduit joi, 11 aprilie, cea de-a noua ediție a summit-ului Inițiativei celor Trei Mări. Formatul include 13 țări...

Iulius Town îi invită pe cei mici la egg-hunt cu premii dulci, întâlniri cu Iepurașul de Paște, dar și să descopere alte surprize la...

Timișoara, 18 aprilie 2024: Iepurașul de Paște a început pregătirile din timp anul acesta, iar în Iulius Town deja și-a instalat tradiționalul Labirint și îi...

Viață de liga a doua

Citește și :