Una dintre cele mai consumate legume din România și-a dublat prețul

142

Cartofii şi-au dublat preţul anul acesta, de la 0,6 lei pe kilogram în 2017, preţul de producător, la circa 1,2 lei în 2018, în contextul în care seceta din primăvară, urmată de ploile abundente din vară aproape că au înjumătăţit recoltele fermierilor.

„Producţia de cartofi va scădea cu cel puţin 30% anul acesta din cauza condiţiilor meteo şi a bolilor. Mulţi car­tofi au putrezit din cauza excesului de umiditate din sol. Am avut două luni de secetă în primăvară, urmate de o lună de ploi, iar acum avem din nou temperaturi de 32 de grade Celsius, care au făcut pământul  beton. Din cauza deprecierii calităţii, vor fi probleme şi la depozitare şi păstrare“, a declarat pentru zf.ro, Romulus Oprea, preşedintele Federaţiei Naţionale Cartoful din România (FNCR).

Nu doar fermierii români s-au confruntat cu intem­perii, ci şi alte ţări europene, precum  Polonia, Germania sau Olanda, care au avut parte de o secetă cruntă.

Continuarea pe zf.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.