10.1 C
Timișoara
miercuri 24 aprilie 2024

Un ziar și o televiziune din Banat se închid. Toată lumea pleacă acasă de la 1 octombrie!

Consiliul de Administraţie al Astra Vagoane Călători a decis miercuri suspendarea pentru 90 de zile a activităţii postului West TV Regional, proprietate a societăţii, încetarea activităţii ziarului ‘Aradul’ începând cu data de 1 octombrie şi disponibilizarea personalului acestui ziar, informează Gheorghe Sîrbu, preşedintele CA, într-un comunicat de presă.

Potrivit sursei citate, Consiliul de Administraţie al societăţii a fost convocat la solicitarea acţionarului majoritar al Societăţii ASTRA Vagoane Călători SA, Valer Blidar, ca urmare a scandalului iscat în legătură cu publicarea în paginile ziarului ‘Aradul’, la data de 22 septembrie, a unui anunţ referitor la o licitaţie care a fost organizată de Compania de Transport Public Arad la data de 19 septembrie.

Potrivit comunicatului de presă, CA a decis suspendarea temporară a emisiei postului West TV Regional pentru 90 de zile, începând cu data de 1 octombrie, decizie luată după ce, în urma analizei activităţii postului TV, s-a constatat o stare de indisciplină redacţională şi lipsă de supraveghere a activităţii din redacţie.

Totodată, s-a luat decizia recrutării într-un timp rezonabil a unui colectiv responsabil pentru continuarea activităţii postului TV. În cadrul aceleiaşi şedinţe a fost analizată activitatea Centrului Media West şi s-a constatat că în cadrul ziarului ‘Aradul’ există dezordine şi indisciplină redacţională, îndeplinirea necorespunzătoare a sarcinilor de serviciu de către personalul ziarului şi lipsa de supraveghere a activităţii din partea conducerii ziarului, toate acestea afectând grav imaginea conducerii şi acţionarilor SC Astra Vagoane Călători Arad SA.

În consecinţă, CA al companiei a luat decizia de încetare a activităţii ziarului ‘Aradul’, începând cu data de 1 octombrie şi disponibilizarea personalului acestui ziar. De asemenea, a hotărât şi demiterea conducerea Centrului Media West, se mai arată în comunicat.

Sursa: dcnews.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Ziua Bibliotecarului, cu accent pe digitizare

Peste tot în lume, în data de 23 aprilie se sărbătoresc Ziua Bibliotecarului și Ziua Mondială a Cărții, la inițiativa UNESCO,...

Sute de vizitatori la Mec Days – Zilele Facultății de Mecanică din UPT

Sute de elevi au venit marți, 23 aprilie 2024, încă de la primele ore, la Facultatea de Mecanică, una dintre cele...

Citește și :