Un val de aer tropical din nordul Africii va ajunge în România

381
canicula

După ploi, vine canicula. Un val de aer tropical din nordul Africii va ajunge în România. Soarele va pârjoli cea mai mare parte a ţării, iar din cauza umidităţii, ne vom simţi ca într-o oală sub presiune. Temperaturile resimţite vor fi chiar şi de 40 de grade.

Valul de caniculă va acoperi mâine, miercuri, vestul, estul şi sudul ţării. Până la sfârşitul săptămânii, vom avea temperaturi de până la 35 de grade. Specialiştii atrag atenţia însă că temperatura resimţită va ajunge la 40 de grade, iar discomfortul termic va fi ridicat.

Ce se va întâmpla de mâine? Din cauza precipitaţiilor solul este imbibat de apă. Se încălzeşte şi apare fenomenul de evaporare al apei. Din sol vaporii de apă se ridică. Dar nu pot trece de plafonul jos. Se creează efectul unui capac.

De aici şi presiunea şi umiditatea foarte mare pe care o simţim. Corpul omului simte nevoia să reanspire dar este aproape imposibil din cauza atmosferei deja încărcate de umiditate.

Sursa – observator.tv

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.