0.1 C
Timișoara
joi 13 februarie 2025

Un tânăr șofer cu vârsta de 16 ani din Timișoara a fost victima propriului accident rutier, cel puțin neobișnuit

Un accident s-a petrecut marți seară, în zona Pădurea Verde. Un tânăr șofer cu vârsta de 16 ani s-a izbit cu mașina de o ambulanță care avea sirenele pornite. S-a întâmplat lângă Spitalul de Boli Infecțioase „Victor Babeș”. 

 „Ajunși la fața locului, polițiștii au confirmat cele sesizate, fiind vorba despre un conducător auto în vârstă de 16 ani care, în timp ce se deplasa dinspre strada Avram Imbroane înspre Calea Dorobanților, la un moment dat, în dreptul Spitalului de Boli Infecțioase „Victor Babeș” de pe strada Gheorghe Adam, a intrat în coliziune cu autospeciala SAJ Timiș care se deplasa regulamentar și care avea semnalele acustice și luminoase în funcțiune”, au transmis reprezentanții IPJ Timiș.

În urma accidentului tânărul de 16 ani a fost rănit. Atât el, cât și șoferul ambulanței au fost testați cu aparatul etilotest. Niciunul dintre cei doi șoferi nu consumase alcool.

Pentru că tânărul a fost rănit, poliția a deschis un dosar penal în cauză pentru vătămare corporală din culpă.

Din cauza accidentului, circulația tramvaielor în zonă a fost blocată câteva zeci de minute, aceasta fiind reluată după ce drumul a fost eliberat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Grupul de firme BEGA a încheiat patru noi contracte cu Romgaz, în valoare de 43 milioane de lei, prin Foraj Sonde Craiova SA

Compania de servicii petroliere Foraj Sonde Craiova (simbol bursier FOSB), partea a Grupului de firme BEGA, a anunțat încheierea a patru contracte cu producătorul...

Peste 100 de furnizori specializați în organizarea de evenimente, prezenți în acest weekend în Iulius Town, la Târgul pentru Mirese

Sărbătoarea iubirii voastre începe acum! În perioada 14 – 16 februarie 2025, Iulius Congress Hall găzduiește Târgul pentru Mirese, locul ideal unde viitorii miri...

Cum să avansezi în carieră

Citește și :