1.1 C
Timișoara
marți 19 martie 2024

Un șofer rupt de beat, prins de polițiști după o urmărire de peste 2 ore

Un şofer beat criţă a fost depistat pe străzile din municipiul Baia Mare, dar poliţiştii au reuşit să îl oprească abia după o urmărire de 55 de kilometri.

Un echipaj de poliţie, aflat la intersecţia străzilor Gheorghe Şincai cu strada Culturii din Baia Mare, l-a observat pe şoferul unui autoturism marca Audi că este staţionat de-a curmezişul. Încercând să vadă ce s-a întâmplat, unul dintre poliţişti a coborât din autospecială. A schimbat câteva cuvinte cu şoferul, însă, în momentul în care la semafor s-a făcut culoarea verde, conducătorul auto a demarat în trombă, lăsându-l pe poliţist în intersecţie.
Întreaga scenă a fost surpsinsă de o cameră de bord a unei mașini aflate în intersecţie.
Oprit după 55 de kilometri Poliţiştii rutieri au luat-o pe urmele şoferului şi au reuşit să îl oprească în trafic în comuna Călineşti, o localitate situată la o distanţă de 55 de kilometri de Baia Mare. Şoferul, în vârstă de 30 de ani, este originar din Timişoara.

„Ieri, 12 decembrie, poliţiştii au depistat un şofer care conducea în stare avansată de ebrietate, înaine de a provoca un accident. Este vorba despre un tânăr de 30 de ani, din Timişoara, care conducea autoturismul pe raza localităţii Călineşti, cu o concentraţie de 1,00 mg/l alcool pur în aerul expirat”, aflăm de la IPJ Maramureş.
Tânărul a fost dus la spital pentru recoltatea de probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Acesta s-a ales cu dosar penal.
Video, aici.

Alte subiecte :

Citește și :