Un șofer din vestul țării a încălcat Codul Rutier de patru ori în două minute

146

Un tânăr de 26 de ani din orașul Ştei, județul Bihor, s-a ales cu o amendă- record de 3.770 de lei şi cu permisul de conducere suspendat pentru 7 luni, după ce radarul mobil l-a surprins încălcând Codul Rutier de patru ori în  doar două minute.

Incidentul rutier s-a produs duminică, 28 februarie, pe DN 76. Astfel, șoferul a făcut două depăşiri neregulamentare, a gonit cu 133 km/h în localitate şi cu 151 km/ h în afara localităţii, scrie Bihoreanul.

Între localităţile Sudrigiu şi Beiuș, tânărul a fost surprins la ora 9.08, în timp ce a depăşit neregulamentar, la 9.09, a făcut aceeaşi manevră la intersecţia DN 76 cu localitatea Drăgăneşti, având o viteză de 133 km/ h, în zona de limitare de 70 km/ h.

„Apoi, la 9.10, în zona intersecției DN 76 cu localitatea Grădinari, în afara localității, același tânăr a fost înregistrat de radar în timp ce conducea un autoturism cu 151 km/ h, în zona de limitare a vitezei de deplasare la 100 de km/h”, scrie în comunicatul Poliției Bihor.

Pentru cele patru abateri comise în trafic – respectiv depășire neregulamentară, depășire neregulamentară în timp ce depășea limitele legale de viteză și depășirea limitelor legale de viteză, tânărul a fost sancţionat contravențional cu amenzi în valoare totală de 3.770 de lei şi suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pe o perioadă totală de 210 zile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.