Un șofer care a provocat un accident grav și a rănit 5 oameni s-a spânzurat

287

În vârstă de 51 de ani, şoferul TIR-ului, originar din Dej, a dispărut de la locul evenimentului la scurt timp după producerea acestuia. Accidendul s-a produs la Gherla și 5 oameni au fost răniți grav. Bărbatul a fost găsit fără viaţă la Buneşti, luni de dimineaţă, după ce fugise de la locul accidentului.

Duminică seara, la Gherla, un TIR a intrat în spatele unui autoturism care circula în faţa sa regulamentar, alte două autoturisme fiind implicate apoi în accident.  Cinci persoane, între care un copil, au fost rănite, una dintre victime fiind încarcerată.  Şoferul nu s-a întors acasă şi luni de dimineaţă a fost găsit spânzurat în localitatea Buneşti.

„Un bărbat, în vârstă de 51 de ani, din Dej, în timp ce conducea autoutilitara pe DN 1C-E576, în afara localității Gherla, dinspre Dej înspre Cluj-Napoca, pe fondul nepăstrării unei distanțe suficiente faţă de autovehiculul care circula în fata sa, condus de către un bărbat, de 43 de ani, din Suceava, a intrat în coliziune cu acesta și l-a proiectat pe sensul opus. Ulterior, autoutilitara a lovit și un autoturism condus regulamentar de către un tânăr, de 24 de ani, din Mediaş, județul Sibiu, pe direcția Dej înspre Cluj-Napoca. Conducătorul autoutilitarei nu a fost găsit la fața locului, acesta părăsind locul accidentului fără încuviințarea organelor de poliție. Accidentul s-a soldat cu rănirea a cinci persoane (doi conducători auto și trei pasageri- printre care o minoră de 7 ani), acestea fiind transportate la spital”, transmite IPJ Cluj, potrivit Observator.tv.

sursa – libertatea.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.