11.2 C
Timișoara
miercuri 24 aprilie 2024

Un sfert din stațiile de tramvai din Timișoara intră în proces de modernizare

Primăria Municipiului Timișoara a demarat procedura de licitație deschisă pentru proiectul „Modernizare stații tramvai Linia 1 Gara de Nord -Stația Meteo și retur”, la stadiul de proiectare (DALI+PT). Anunțul de intenție urmează să fie publicat pe SEAP, în această săptămână.

„Un sfert din stațiile de tramvai din Timișoara intră într-un amplu proces de modernizare, plecând de la Gara de Nord și ajungând la stația Meteo. Călătorul va avea condiții civilizate de așteptare și informații pentru a-și putea integra călătoria cu alte opțiuni – nu doar cu alte mijloace de transport public, dar și cu bicicletele din stații sau cu deplasarea cu trenul în cazul navetei în localitățile de lângă Timișoara” a spus primarul Dominic Fritz.

Este vorba despre modernizarea a 34 de stații de tramvai, care vor îndeplini mai multe criterii de accesibilitate:
Peronul va fi adaptat la același nivel cu noile tramvaie Bozankaya și va avea pavaj tactilo-vizual și zone de avertizare cu un contrast ridicat de culoare, pentru o mai bună delimitare a spațiului. Peroanele vor fi accesibile tuturor persoanelor cu mobilitate redusă (persoane cu dizabilități, vârstnici, părinți cu cărucioare pentru copii etc.), astfel încât să le permită urcarea/coborârea din tramvai.

Stațiile vor fi dotate cu sistem de supraveghere video și sistem de afișaj și informare (monitoare LCD), vizibil pe ambele fețe ale panoului de afișaj, cu informații privind timpul de sosire în stație al următorului vehicul și alte date importante privind traficul. Acesta va fi adaptat nevoilor persoanelor cu deficiențe vizuale și auditive.

De asemenea, este prevăzută și amplasarea de sisteme de informare pentru călători, de unde aceștia se pot informa cu ce mijloace de transport (inclusiv disponibilitatea bicicletelor în stații) pot să ajungă la destinație și vor avea posibilitatea ca validarea călătoriei să o poată face și în stație.

Stațiile vor avea panouri voltaice pentru generarea de energie, va exista opțiunea de încărcare a telefoanelor mobile, acces la Wi-Fi public și un sistem modern de achiziționare a biletelor.

Stațiile care fac obiectul contractului: Gara de Nord, Regele Carol I, Piața Mocioni/Sinaia, Piața Maria, Catedrala Mitropolitană, Spitalul de copii, Piața 700, Libertății, Continental, Prefectura, 3 August, Piața Traian (NB toate tur-retur, câte 2 stații); Prințul Turcesc, Sarmisegetuza, Lalelelor, V. Economu, V. Babeș, Meteo, UMT, Electrica, Gara de Est, Piața Badea Cârțan.

În prima etapă va fi realizată documentația tehnică și obținerea autorizației de construire.
Durata de viață solicitată prin documentație, a noilor stații este de minim 24 de ani.

Perioada de realizare a documentației și proiectării este de 8 luni. Valoarea estimată a contractului este de 210.084,03 lei, fără TVA.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Un nou pod peste Bega și o pasarelă pentru pietoni în zona centrală a Timișoarei

Timişoara va avea un nou pod peste Bega, dar şi o inedită pasarelă pietonală. Lucrările vor putea demara în 2025, iar termenul de realizare...

Ambasadoarea UVT Liberty Marathon 2024 este Gabriela Szabo, campioană olimpică și multiplă campioană mondială la atletism

Universitatea de Vest din Timișoara (UVT), în calitate de organizator al competiției internaționale UVT Liberty Marathon, ajunsă la cea de-a șaptea ediție, are deosebita...

Citește și :