10.1 C
Timișoara
miercuri 24 aprilie 2024

Un premiu special pentru scriitoarea Adriana Babeţi

La Bucureşti a avut loc ieri, 11 noiembrie, la Rezidența BRD Scena9, decernarea Premiilor Sofia Nădejde pentru Literatură Scrisă de Femei, ediţia a doua.

La categoria Poezie a fost desemnat câștigător volumul 40. să înceapă jocurile de Cristina Ispas, volum apărut la Editura frACTalia în 2018.
La categoria Proză, câștigător a fost desemnat volumul Părinți de Diana Bădica, apărut în 2019 la Editura Polirom.

În cadrul Galei, i s-a acordat scriitoarei timişorence Adriana Babeţi Premiul Special pentru o Literatură Fără Granițe.

La această ediție, Goethe Institut a susținut financiar premiile de debut în Poezie și Proză, care au devenit astfel Premiul DLITE pentru Debut în Poezie și Premiul DLITE pentru Debut în Proză. Cartea Jes de Jesica Baciu, apărută la Nemira în 2019, în colecția Vorpal, a primit Premiul DLITE pentru Debut în Poezie, iar romanul Trilogia sexului rătăcitor de Cristina Vremeș, apărut la Editura Humanitas în 2019, a primit Premiul DLITE pentru Debut în Proză.

Iniţia, juriul, din care au făcut parte Grațiela Benga, Cosmin Ciotloș, Bogdan Coșa, Mihai Iovănel, Andreea Mironescu și Adriana Stan, a desemnat cărțile nominalizate la cele patru categorii ale premiilor.

Astfel, la categoria Poezie au fost nominalizate următoarele titluri:

Fraht de Rodica Draghincescu, Casa de editură Max Blecher (2018).

  1. să înceapă jocurilede Cristina Ispas, frACTalia (2018)

Soldat. Umbre ale trecutului pe câmpul de luptă de Angela Marcovici, frACTalia (2019)

Berlin de Krista Szocs, Nemira (2019)

Thanato Hotel de Livia Ștefan, Casa de Editură Max Blecher (2019)

La categoria Proză au intrat pe lista scurtă următoarele titluri:

Părinți de Diana Bădica, Polirom (2019)

Cine locuiește la subsol de Diana Geacăr, Paralela 45 (2018)

Noaptea dintre lumi de Irina Georgescu Groza, Nemira (2018)

Cartea Numerilor de Florina Ilis, Polirom (2018)

Ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat de Alina Nelega, Polirom (2018)

La categoria Debut-Poezie, juriul a nominalizat următoarele cărți:

Jes de Jesica Baciu, Nemira (2019)

Noțiuni elementare de Irina-Roxana Georgescu, Cartea Românească (2018)

Acordor de teremin de Daniela Hendea, frACTalia (2018)

La categoria Debut-Proză, au fost nominalizate cărțile:

Papa Nicolau și alte povestiri foarte, foarte scurte de Roxana Dumitrache, Polirom  (2019)

Aporia (Dezbărații) de Oana Uiorean, frACTalia (2019)

Trilogia sexului rătăcitor de Cristina Vremeș, Humanitas (2019)

Juriul a ales din cărți publicate în perioada decembrie 2018 și septembrie 2019, urmând ca volumele apărute după această dată să intre în competiție pentru ediția următoare a Galei.

2 COMENTARII

  1. […] 3. Au fost desemnate cărțile câștigătoare la cele patru categorii ale Premiilor Sofia Nădejde pentru Literatură Scrisă de Femei: la categoria Poezie, ”40. să înceapă jocurile”, de Cristina Ispas, Editura frACTalia; la categoria Proză, volumul ”Părinți”, de Diana Bădica, Editura Polirom; ”Jes”, de Jesica Baciu, Editura Nemira, a primit Premiul DLITE pentru Debut în Poezie; ”Trilogia sexului rătăcitor”, de Cristina Vremeș, Editura Humanitas, a primit Premiul DLITE pentru Debut în Proză. De asemenea, s-a acordat Premiul Special pentru o Literatură Fără Granițe Adrianei Babeți. (BanatulAzi) […]

Dă-i un răspuns lui Cornelia Popescu Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Sute de vizitatori la Mec Days – Zilele Facultății de Mecanică din UPT

Sute de elevi au venit marți, 23 aprilie 2024, încă de la primele ore, la Facultatea de Mecanică, una dintre cele...

Expoziția „Sit with me”, a studenților arhitecți de la Timișoara, la Milano Design Week 2024

Facultatea de Arhitectură și Urbanism a Universității Politehnica Timișoara, cu susținerea Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, a participat la...

Citește și :