Un obiectiv-simbol din Centrul istoric al Băilor Herculane intră în reabilitare

218
OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Un obiectiv important din Centrul istoric al Băilor Herculane la care vor începe în curând lucrările de reabilitare este Podul de piatră peste râul Cerna, construit în anul 1864, fiind primul pod în curbă din Europa!

„În perioada imediat următoare, sperăm să avem şi achiziţia în ceea ce priveşte proiectarea şi execuţia la investiţia Reabilitare obiective de patrimoniu pentru promovarea turistică a staţiunii Băile Herculane, în speţă fiind vorba de reabilitarea vechiului pod de piatră din Centrul istoric! Sunt scoase la licitaţie serviciile care fac obiectul contractului: elaborarea proiectului tehnic, elaborarea datelor de execuţie, realizarea documentelor pentru obţinerea avizelor şi acordurilor în ceea ce priveşte autorizaţiile, asistenţa tehnică din partea proiectantului pe durata execuţiei lucrărilor.

Lucrările care vor fi executate constau în profilarea şi curăţarea albiei de sub pod, curăţarea prin sablare şi cămăşuirea infrastructurii bolţilor cu beton armat, refacerea căii propriu-zise a podului, repararea pavilionului destinat zonei pietonale. Valoarea totală estimată a acestui proiect este de aproape 5 milioane de lei şi sperăm ca şi acest obiectiv să fie cât de curând atribuit unui constructor pentru a putea emite ordinul începerii lucrărilor la acest obiectiv!”, a declarat, la Radio Reșița, Cristian Miclău, primarul oraşului Băile Herculane.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.