Un nou stadion apare în vestul țării. Va avea în jur de 20.000 de locuri

661

Primarul municipiului Oradea, Ilie Bolojan, a declarat miercuri, în conferinţă de presă, că municipalitatea intenţionează să construiască un stadion cu o capacitate de 15 – 20.000 de locuri.

Arena sportivă ar urma să se construiască la ieşirea din municipiu către Băile Felix, pe partea dreaptă, pentru care s-a identificat o suprafaţă iniţială de circa patru hectare. Proiectul acestui stadion va figura pe ordinea de zi a Consiliului Local din această lună, respectiv săptămâna viitoare.

Până la sfârşitul anului, a precizat primarul, se vor realiza studiul de fezabilitate pentru arena sportivă, contractat cu firma care a realizat proiectele stadioanelor de la Cluj şi Craiova, un plan de urbanism şi un studiu de fezabilitate pentru partea de accese, pentru regenerare urbană. Arena va fi asemănătoare cu cea de la Târgu Jiu.

„Finanţarea va fi realizată în anii următori, într-una din mai multe variante: parte din fonduri europene, parte printr-un parteneriat cu Compania Naţională de Investiţii şi Primăria Oradea, la fel cum se face şi sala de sport polivalentă, parte din bugetul oraşului. Până în primăvara anului viitor, vom găsi formula financiară. Ne-am dori să începem lucrările din anul 2021. La finalizarea acestui proiect, vom putea să dezafectăm actualul stadion FC Bihor şi să dezvoltăm alte proiecte pe respectivul amplasament”, a declarat Bolojan.

Deocamdată, primarul nu a precizat o sumă estimativă, punctând totuşi că se poate vorbi despre 20-30 sau 40 de milioane de euro, în funcţie de soluţiile constructive.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.