11.1 C
Timișoara
vineri 29 martie 2024

Un nou lot de autostradă se deschide circulației din septembrie

Lotul Biharia – Borș din Autostrada Transilvania, finalizat 100% și recepționat pe 30 iulie, va fi deschis circulației pe 4 septembrie, a anunțat ministrul Transporturilor Lucian Bode. Acesta estimează că încă 85 de kilometri de autostradă vor mai fi inaugurați până la finele anului, potrivit RadioCluj.ro.

„Pe 4 septembrie se deschide primul tronson de autostradă din 2020, lotul Biharia – Borș cu vama Borș 2, pe Autostrada Transilvania”, scrie sursa menționată. Tronsonul de autostradă dintre Biharia și Borș, din județul Bihor, a fost recepționat pe 30 iulie, iar de atunci așteaptă amenajarea celui de-al doilea punct de trecere a frontierei dintre România și Ungaria. Alte cinci loturi de Autostradă cu o lungime de 85 de kilometri ar trebui deschise până la sfârșitul anului, a anunțat ministrul Transporturilor, Lucian Bode, potrivit RadioCluj.ro. CNAIR a semnat în decembrie 2018 contractul pentru construcţia lotului Biharia – Borş cu asocierea TRAMECO SA – VAHOSTAV -SK a.s. – DRUMURI BIHOR SA – DRUM ASFALT SRL – EAST WATER DRILLINGS SRL pentru suma 134 milioane de lei.

Sursa: www.economica.net

Alte subiecte :

Căutăm jandarmi juniori pentru o zi

Vrei să te joci cu cei mai fideli parteneri, cățelușii Jandarmeriei? Ți-ar plăcea să pornești sirenele mașinilor de intervenție? Ziua Jandarmeriei...

Undă verde pentru construirea unui spital nou în Timișoara

Dominic Fritz, primarul Timișoarei și Mehita Fanny Sylla, Manager Regional, Banca Mondială - Corporația Financiară Internațională (International Finance Corporation, IFC) au...

Citește și :