19.1 C
Timișoara
joi 28 martie 2024

Un mort și doi răniți, în urma unui accident produs de un șofer fără carnet

O persoană a murit şi alte două au fost rănite, după ce un bărbat care conducea fără permis un autoturism neînmatriculat a părăsit partea carosabilă şi s-a răsturnat pe câmp. Accidentul rutier a avut loc în noaptea de duminică spre luni, pe DJ 381, în apropiere de Medgidia.

Bărbatul care a murit avea de 36 de ani şi era pasager pe scaunul din faţă-dreapta. Echipajele medicale nu au mai putut face nimic pentru resuscitarea acestuia. Şoferul a suferit leziuni grave, iar un adolescent de 16 ani, aflat pe bancheta din spate a maşinii, a fost rănit uşor.

Conducătorul auto nu a putut fi testat cu aparatul etilotest, fiindu-i recoltate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

Potrivit IPJ Constanţa, în urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că autoturismul este neînmatriculat, iar numărul de înmatriculare provizoriu de pe autoturism îi fusese atribuit unui alt vehicul. În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală.

Sursa: digi24.ro

Alte subiecte :

Citește și :