14.1 C
Timișoara
sâmbătă 20 aprilie 2024

Un milion de euro pe apa sâmbetei: Centrul Spa construit din bani publici, cu lacătul pe ușă. Cei responsabili cer indulgență

În România, se pot construi „minuni” cu bani publici. Minuni, pentru că nicăieri în lume nu au mai fost văzute. Oamenii din Lugoj, de exemplu, au plătit un milion de euro pentru un spa cu un bazin acoperit şi cu multe spaţii pentru jacuzzi. O situaţie pur românească a apărut însă după ce frumoasa construcţie a fost ridicată. De patru ani stă cu lacătul pe uşă, pentru că centrul de distracţie mai are nevoie de un aparat de încălzire şi unul de aerisire. În toamnă o echipă Observator a smuls promisiuni că totul va fi gata în ianuarie, acum responsabilii locali cer indulgenţă din partea localnicilor. Mai au nevoie de timp.

Cu stropi de agheasmă aruncaţi de un preot peste tinerii care se relaxau în jacuzzi se inaugura, în 2016, marele spa din Lugoj. O investiţie realizată de primărie în întregime din banii contribuabililor.

Uşile spa-ului sunt închise, se deschid doar vara, pentru că pe aici se face accesul la piscinele exterioare.

3.600.000 de lei fără TVA a costat centrul care, la patru ani de la inaugurare, încă are lacătul pe uşă. Motivul – constructorul a uitat să monteze un aparat de încălzire şi altul de aerisire. Între timp, lugojenii par să fi renunţat la ideea de a se relaxa iarna la piscină.

”Spa? Nu ştiu, doamnă ce-i aia!”, spune un localnic.

”O să funcţioneze prin 2050”, reacționează un alt lugojean.

Până anul trecut, autorităţile locale nici n-au putut să intre în complex. Constructorul a dat faliment şi a uitat să lase la Primărie cheia de la intrarea în spa. Cu trei luni în urmă, oficialii dădeau asigurări că totul va fi gata la începutul acestui an. De aceea, ne-am întors în Lugoj. Noul termen e însă cu bătaie şi mai lungă.

Cristian Gălescu, viceprimarul oraşului Lugoj: Să vă spun exact nu mai ştiu acum în ce stadiu stă. A fost demarată procedura de achiziţie, pusă pe SEAP şi se aştepta deschiderea ofertelor. Estimativ, termenul poate fi undeva la câteva luni.

Şase piscine exterioare şi un bazin acoperit ar trebui să stea la dispoziţia oamenilor din Vestul ţării când centrul va fi deschis. Deşi data rămâne necunoscută, primăria a stabilit deja tarifele. Un abonament de o zi va costa 30 de lei.

Sursa: observator.tv

Alte subiecte :

Se lucrează, în sfârșit, pe tronsonul Holdea-Margina, de pe Autostrada A1 Lugoj-Deva

UMB a mobilizat utilajele speciale la Margina (județul Timiș) pentru forarea tunelului de pe lotul lipsă al Autostrăzii A1 Lugoj – Deva. Imagini cu...

UVT organizează workshop-ul „EACH Eviden – Academia Collaboration Hub”

Universitatea de Vest din Timișoara (UVT), prin Facultatea de Matematică și Informatică, consecventă în acțiunile sale de promovare a parteneriatelor cu mediul de business,...

Citește și :