Un miliard de persoane, izolate la domiciliu pe glob din cauza pandemiei

49

Aproape un miliard de persoane din întreaga lume suni izolate la domiciliu în peste 30 de ţări, fie ca parte a măsurilor obligatorii impuse de autorităţi, fie în urma recomandărilor acestora.

Numărul este unul fără precedent. De la Roma la New York, trecând prin Paris, 900 de milioane de oameni din toată lumea sunt izolaţi în case, în mai mult de 35 de ţări, indiferent dacă sunt în contextul unor măsuri obligatorii, recomandări sau stări de urgenţă, conform unei numărători realizate sâmbătă de France Presse.

În jur de 600 de milioane de oameni din 22 de ţări sunt obligate să se supună ordinelor de izolare, precum în Franţa sau Italia. Restul măsurilor sunt impuse prin starea de urgenţă (ca în Bolivia), carantină (ca în principalele oraşe din Azerbaidjan şi Kazahstan) sau prin apeluri de a nu părăsi casele (ca în Iran).

Cea mai afectată ţară din Europa, cu peste 4.000 de morţi până în prezent, Italia este prima ţară de pe Bătrânul Continent care a impus populaţiei să se izoleze la domiciliu începând cu 10 martie.

Toate parcurile, spaţiile verzi şi grădinile publice vor fi închise publicului în acest weekend, în aşteptarea unor restricţii suplimentare, pentru a încuraja italienii să rămână acasă cât mai mult posibil.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.