10.1 C
Timișoara
marți 8 octombrie 2024

Un medic și-a înjunghiat colegul! Ambii medici implicați în conflictul sângeros sunt absolvenții unei reputate universități de medicină

Un medic rezident originar din Franţa l-a înjunghiat cu un cuţit pe un doctor originar din Maroc, ambii fiind absolvenţi ai Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) din Cluj-Napoca, incidentul având loc în urma unei discuţii contradictorii dintre cei doi.

„La data de 22 februarie, în jurul orei 14.00, poliţia a fost sesizată prin SNUAU 112 cu privire la faptul că un bărbat, în vârstă de 31 de ani, cetăţean străin, s-a deplasat la o unitate medicală din municipiul Cluj-Napoca, prezentând o plagă în zona abdominală.

Până în prezent, în urma administrării materialului probator de către poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale şi cei ai Poliţiei municipiului Cluj-Napoca a rezultat faptul că bărbatul ar fi fost agresat fizic, în noaptea de 21/22 februarie a.c., în timp ce se afla într-un imobil situat în municipiul Cluj-Napoca, de către un bărbat în vârstă de 33 de ani, de asemenea cetăţean străin”, se arată într-un comunicat trimis, miercuri de IPJ Cluj.

Potrivit sursei citate, bărbatul de 33 de ani a fost reţinut pentru 24 de ore, fiind depus într-un Centru de Reţinere şi Arestare Preventivă.

„Cel în cauză, pe fondul unei discuţii contradictorii, i-ar fi aplicat o lovitură la nivelul abdomenului cu un obiect înţepător-tăietor. După examinarea medico-legală a acestuia, s-a constatat faptul că leziunile suferite i-au pus în primejdie viaţa, în cauză fiind întocmit un dosar penal care vizează săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj”, se menţionează în comunicat.

Surse judiciare au declarat pentru Agerpres că victima este din Maroc şi că agresorul este din Franţa.

Surse medicale spun că bărbatul vătămat a fost supus unei intervenţii chirurgicale şi că este stabil neurologic, hemodinamic şi respirator.

Bărbatul înjunghiat a lucrat ca medic la Spitalul Clinic Județean Cluj până de curând, dar nu și-a mai prelungit contractul, activând la un spital privat, potrivit stiridecluj.ro.

Agresorul a terminat și el UMF Cluj, dar nu profesa.

Sursa: https://m.ziare.com

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Citește și :