Un medic de origine indiană face minuni într-un un spital din vestul țării!

10726

Medicul specialist în chirurgie plastică, microchirurgie reconstructivă, dr. Singh Bhupinder profesează la Spitalul Municipal de Urgență Caransebeș din 2014 și locuiește în orașul de pe Timiș și Sebeș. Medicul de origine indiană s-a remarcat prin numeroasele premiere medicale în chirurgia plastică, la Spitalul din Caransebeș şi chiar în județul nostru.

A susținut numeroase operații chirurgicale, cu grad avansat de complexitate în chirurgia plastică-reparatorie ce au contribuit la tratarea multor cazuri ce nu aveau rată de succes sub altă modalitate: plăgi post operatorii, plăgi traumatice pre şi post transplant de piele, terapia prin presiune negativă destinată tratamentului unor plăgi care stagnează în vindecare, în special pentru ulcere de decubit sau escare (cum le mai cunoaștem), ulcere diabetice şi varicoase şi multe alte cazuri.

Recent, dr. Singh a realizat o nouă premieră medicală. Este vorba despre un pacient diagnosticat cu o boală foarte rară – blefarospasm. Acestă afecțiune este descrisă uneori prin „zbaterea ochiului“, mai exact este o contracție, o crampă anormală, necontrolată a pleoapelor uni sau bilateral, caracterizată prin spasme repetate ale pleoapelor pe baza contracțiilor muşchiului orbicular.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.