9.1 C
Timișoara
vineri 29 martie 2024

Un mare slujitor al bisericii creștine! Ce trebuie să faci de ziua Sfântului Vasile

Sfântul Vasile cel Mare este sărbătorit în Biserica Ortodoxă pe 1 ianuarie și pe 30 ianuarie alături de Sfinții Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur. S-a născut în anul 330, în Capadocia, într-o familie numeroasă. A avut patru surori și patru frați. Cinci din cei nouă au devenit sfinți în calendarul Bisericii Ortodoxe, alături de părinții lor, Vasilie, Emilia și Macrina cea Bătrână, bunica Sfântului Vasile. Doi dintre frații săi au ajuns episcopi: Grigorie de Nyssa și Petru ÎI de Sebaste, iar sora sa, Sfânta Macrina cea Tânără, a ajuns un model de viață ascetică.

Temelia educației sale este pusă de tatăl sau, Vasile, profesor de retorică la Neocezareea în Pont, fiu al Sfintei Macrina cea Bătrână și elev al Sfântului Grigorie Făcătorul de Minuni. A studiat la Cezareea Capadociei, la Constantinopol și Atena, însușindu-și tot ceea ce era mai bun din cultură pagână. În anul 356 revine în țară și devine profesor de retorică.

Sfântul Vasile, sărbătoare de cruce roșie. Tradiții și superstiții în prima zi din an

Pe 1 ianuarie, de Sfântul Vasile este sărbătoare de cruce roșie, unul dintre cei mai importanți sfinți ai Bisericii Ortodoxe. Este cel mai mare teolog creștin, despre care se spune că este păzitorul de duhuri rele.

Potrivit tradiției, dacă ninge, anul va fi îmbelșugat, iar dacă este senin, populația va fi sănătoasă.

În Ajunul Sfântului Vasile, în Moldova se așază 12 coji de ceapă, în care se pune sare. A două zi se va află în care luna va plouă și în care nu: dacă ceapă a lăsat apă, înseamnă că acea luna va fi ploioasă, dacă nu, este semn de seceta.

Dacă noaptea este senină, anul 2019 va fi unul bun.

De Sfântul Vasile, fetele nemăritate își fac coronițe din crenguțe de măr pe care leagă un inel, busuioc, o batistă, o pară argintată și un șir de mărgele, apoi le ascund afară. Dacă a două zi găsesc coronițele cu brumă pe ele se vor mărită cu om bogat, dacă nu,  viitorul soț va fi un om sărac.

De asemenea, fetele nemăritate se duc în grajd sau în cotețul porcului, lovesc animalele cu piciorul și spun “anul acesta”, “anul viitor” sau “al doilea an”. Dacă porcul grohaie sau vită se mișcă la prima strigare, atunci fața se va mărită în următoarele luni, iar dacă se mișcă la următoarele strigări, atunci fața se va mărita peste un an sau doi.

În prima zi a anului copiii merg cu sorcova, iar cei care-i primesc vor avea parte de noroc și belșug.

Dacă vrei să ai noroc tot anul, răstoarnă pe masă o cutie cu chibrituri și dă de pomană unui sărac.

Nu da bani cu împrumut pe 1 ianuarie, că aduce a pagubă. Nu găti cu carne de pui, dacă vrei să îți meargă bine tot Anul Nou.

Primește-i în casă pe colindătorii care vin cu sorcova și cu semănătorii, pentru a avea noroc tot anul.

De asemenea, pe 1 ianuarie, de Sf Vasile, în sărbătoare de cruce roșie, nu se spală, nu se muncește. Pe 1 ianuarie, e zi liberă de la stat.

Rugăciunea Sfântului Vasile cel Mare:

Știu, Doamne, că cu nevrednicie mă împărtășesc cu preacurat Trupul Tău, și cu scump Sângele Tău, și sunt vinovat, și osânda îmi mănânc și-mi beau, nesocotind Trupul și Sângele Tău, al Cristosului și Dumnezeului meu; ci întru îndurările Tale nădăjduind, mă apropriu la Ține, cela ce ai zis: Cel ce mănâncă Trupul meu, și bea Sângele Meu, rămâne în Mine, și Eu în el. Îndură-Te deci spre mine, Doamne, și nu mă da spre batjocură pe mine păcătosul, ci fă cu mine după milă Ta; și să-mi fie mie Sfintele acestea, spre vindecare, și curățire, și luminare, și pază, și mântuire, și spre sfințirea sufletului și a trupului; spre depărtarea a toată nălucirea și fapta vicleană, și lucrarea diavolească ce se lucrează cu dinadinsul întru mădularele mele; spre îndrăznirea către Ține și spre iubirea Ta; spre îndreptarea vieții și spre întărire; spre adăugarea virtuții și a desăvârșirii; spre împlinirea poruncilor; spre împărtășirea cu Sfântul Duh; spre merindea vieții veșnice, și spre răspuns bine primit la înfricoșată judecată Ta, iară nu spre judecată, sau spre osândă.
Amin.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Alte subiecte :

Avansează amenajarea parcării de pe Martir Ioan Stanciu 

Zeci de locuri de parcare, spații verzi și alei prind deja contur în locul terenului dezafectat de pe strada Martir Ioan...

Căutăm jandarmi juniori pentru o zi

Vrei să te joci cu cei mai fideli parteneri, cățelușii Jandarmeriei? Ți-ar plăcea să pornești sirenele mașinilor de intervenție? Ziua Jandarmeriei...

Citește și :