Un jurnalist BBC a ajuns în Parcul Național Domogled-Valea Cernei pentru a vedea cu ochii lui defrișările

296

Jurnalistul BBC Nick Thorpe a venit în România pentru a vedea cu ochii lui cum se taie pădurile, după ce defrișările masive din parcul Naţional Domogled-Valea Cernei, acolo unde se află una dintre ultimele mari păduri de fagi din Europa, au ajuns și în presa străină.

BBC a scris că doar jumătate din pădure se află sub protecția UNESCO, restul fiind supusă defrișărilor extreme și necontrolate care au loc în zonă. În acest ritm, în următorii zece ani, pădurea ar putea dispărea cu totul. „Cu cât intri mai adânc în acest parc, cu atât devine mai evidentă defișarea. Tot parcul pare a fi o zonă pentru defrișare. Ne-am oprit să vedem acești fagi proaspăt tăiați. Acesta pare să fi fost mai mult de 200 de ani”, spune Nick Thorpe, citat de Digi 24.

Drumurile forestiere, pâraiele şi potecile parcului Naţional Domogled Valea Cernei sunt pline de cioturi, buşteni, lemn abandonat, arbori tineri şi bătrâni, un adevărat masacru pentru pădurile din parcurile naționale. Din două milioane de hectare de păduri virgine mai avem acum puţin peste 100.000, precizează sursa citată.

sursa – libertatea.ro

1 COMENTARIU

Dă-i un răspuns lui Suspiciuni grave ale UNESCO asupra Romaniei - Comunitatea Bloggerilor din Romania Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.