Un hoţ care jefuia o bancă şi nu vedea bine a renunţat la cagulă şi s-a uitat direct la cameră

100

Un tânăr care s-a hotărât să jefuiască o agenţie de bancară din Dolj s-a enervat că nu vedea bine din cauza cagulei şi a ridicat-o ca să se uite prin preajmă, apoi s-a uitat direct în cameră.

Ca să ajungă la seif, tânărul a spart chiar şi un perete din spatele imobilului, doar ca să-şi ridice cagula în faţa camerei de supraveghere.

Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la faptul că au fost provocate distrugeri la imobilul în care este amplasat un punct de lucru al unei bănci, din comuna Moțăței.

Poliţiştii s-au deplasat la fața locului şi au constatat că o persoană a pătruns prin efracție în sediul agenției bancare, spărgând peretele din spate al imobilului respectiv, apoi a forţat ușa de acces în camera unde se afla seiful.

În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că seiful nu prezenta urme de forţare, iar în urma deschiderii acestuia, reprezentanţii băncii au stabilit că nu au fost înregistrate lipsuri.

Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale au un cerc de bănuiţi şi efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă la furt calificat.

LĂSAȚI UN MESAJ