Un hoț a furat încasările unei săli de pariuri sportive din vestul țării!

202

Un ieşean în vârstă de 50 ani care, miercuri dimineaţă, a furat încasările unei săli de pariuri sportive din apropierea Gării CFR din Oradea a fost prins în decurs de câteva minute de poliţiştii Serviciului Județean de Poliție Transporturi Bihor şi reţinut pentru 24 de ore pentru furt.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, joi, de ofiţerul de presă al Poliţiei Bihor, furtul a fost sesizat miercuri în jurul orei 9.15, prin numărul de urgenţă 112. „O persoană necunoscută, profitând de neatenție angajatei unei săli de jocuri aparținând unei societăți comerciale orădene, a sustras 1.660 de lei dintr-un portmoneu aflat sub tejghea, reprezentând încasările din vânzări și din pariurile sportive”, se arată în comunicat.

Cum hoţul a fost surprins de camerele de supraveghere ale sălii de jocuri, polițiștii Serviciului Județean de Poliție Transporturi Bihor au pornit în căutarea acestuia. Bărbatul a fost găsit imediat şi predat poliţiştilor Biroului de Combatere a Infracţiunilor contra Patrimoniului, care au găsit asupra lui şi banii sustrași.

„Suma a fost restituită proprietarului”, se arată în informarea poliţiştilor.

Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore şi este cercetat de polițiștii Biroului de Combatere a Infracțiunilor contra Patrimoniului Oradea sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea.

sursa – ebihoreanul.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.