Un director de institut din România a obținut o diplomă de licență de la Universitatea Oradea, deși are doar studii profesionale

568

Universitatea din Oradea este din nou în mijlocul unui scandal care vizează diplome obţinute ilegal. De data aceasta, protagonistul este Eugen Popescu, directorul Institutului Eudoxiu Hurmuzachi din cadrul Ministerului pentru Românii de Pretutindeni, un institut care are drept scop sprijinirea învăţământului în limba română în afara graniţelor ţării prin promovarea limbii române, a culturii şi a tradiţiilor româneşti. Şi care, bizar, este condus de un fost ziarist, pretins kinetoterapeut…

Din medic „tradiţional”, kinetoterapeut

Potrivit site-ului cetateanul.net, Popescu conduce ilegal Institutul Eudoxiu Hurmuzachi, deoarece nu ar avea studii superioare absolvite, aşa cum legea impune. Bărbatul este poreclit „alchimistul” pentru că ar fi transformat o diplomă de studii profesionale în diplomă de licenţă!

În anul 2000, Eugen Popescu a susţinut examenul de licenţă la Universitatea din Oradea, la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport, specializarea Kinetoterapie. El nu a fost însă un student al universităţii orădene, ci şi-a echivalat studiile făcute anterior în Canada, la „Collège des médecines douces du Québec”, adică un colegiu de medicină tradiţională. Aici, pretinde Popescu, a studiat medicina alternativă, homeopatia, naturopatia, acupunctura, fitoterapia şi nutriţia.

Problema, scrie cetăţeanul.net, este că această şcoală nu este una de învăţământ superior, ci una profesională, astfel că Universitatea din Oradea nu ar fi avut dreptul să-i echivaleze lui Popescu studiile din Canada. Site-ul cu pricina publică şi o copie a diplomei lui Popescu.

Într-un răspuns scris transmis către cetateanul.net, rectorul Universităţii din Oradea, Constantin Bungău, confirmă că Popescu nu a fost un student al acestei instituţii, ci doar a susţinut aici examenul de licenţă. „Domnul Popescu Eugen Tiberiu nu a fost studentul Universităţii din Oradea, el a susţinut examenul de finalizare a studiilor în cadrul Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport a Universităţii din Oradea, conform avizului/aprobării Directorului Direcţiei Învăţământ Superior din Ministerul Educaţiei Naţionale din anul 1999”, se arată în documentul transmis de Bungău şi publicat de sursa citată.

De ce a ales Popescu Universitatea din Oradea este neclar. Conform propriilor declaraţii făcute către presa din Bucureşti, acesta este absolvent al Liceului Militar din Breaza, mutat apoi în Bucureşti, unde a lucrat ca ziarist. De altfel, el este unul dintre fondatorii Asociaţiei Ziariştilor Români. În 1991 a emigrat în Canada, „din motive personale şi familiale”, şi acolo a ales să studieze medicina alternativă. Nu a locuit niciodată în Bihor, dar la reîntoarcerea în România, a venit la Oradea să-şi echivaleze studiile.

Citește mai mult pe ebihoreanul.ro

 

1 COMENTARIU

  1. Să se facă cercetări și la Colegiul Particular „Vasile Goldis” din Arad, specializarea: Asistent medical de farmacie / Asistent medical generalist, unde unii studenți nu vin deloc la cursuri, decât la susținerea licenței unde i-au toți nota 10, iar cei ce vin la cursuri sunt înjosiți, precum ca ei nu știu să se compromită dând mită, astfel dându-le note mici la examenul de licență (pt ca nu și-au cumpărat licențe de la profesori), deși în cursul anilor aveau note mari la examene.

Dă-i un răspuns lui Andreea Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.