Un deputat de Timiş vrea deschiderea Parlamentului către cetăţeni

182

USR, prin parlamentarii săi, va depune în această săptămână la Camera Deputaților un set de propuneri care vizează transparentizarea activității parlamentare, printre altele, și implementarea unei platforme online de consultare publică a proiectelor de lege, după modelele deja implementate în Franța sau Islanda, a declarat deputatul Cătălin Drulă, președintele Comisiei pentru tehnologia informației și comunicațiilor.

usr-catlin-drula11„Vom depune săptămâna aceasta propuneri pe Regulament (Regulamentul de organizare și funcționare a Camerei Deputaților — n.r.). Noi am făcut solicitarea, în primul rând la nivel politic. Am marcat prin asta și Ziua Internațională a Datelor Deschise (International Open Data Day) care a fost sâmbătă, pe 4 martie. E vorba de o mișcare care, la nivel mondial, încearcă să deschidă parlamentele și guvernele către cetățeni”, a explicat Cătălin Drulă, luni, la Parlament, într-o conferință de presă.

Drulă a precizat că USR și-a propus un set de măsuri concrete pentru un Parlament „mai transparent, mai deschis”.

„E vorba, în primul rând, de înregistrarea și transmiterea live a ședințelor de comisii, de consemnarea în mod electronic a votului membrilor din comisii (…). O altă măsură e legată de amendamente (…). Aceste amendamente nu sunt disponibile la momentul depunerii lor, aflăm după ele, doar după ce s-a adoptat un raport în comisie, când deja e încheiată dezbaterea. (…) Nu putem lucra așa și amendamentele acestea trebuie să fie la momentul depunerii lor disponibile. O altă măsură este utilizarea formatelor editabile (nu doar PDF-uri scanate cu textele proiectelor de lege — n.r.). Și ultima măsură este aceea de a avea o platformă de consultare publică la nivelul anului 2017, prin care publicul să vadă ce inițiative sunt astăzi în discuție, să poată să pună comentarii (…). Și modelele pe care le putem adopta sunt cele din Franța sau din Islanda”, a mai declarat Drulă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.