11.2 C
Timișoara
marți 23 aprilie 2024

Un copil de un an a murit în urma unui accident teribil

Un copil de un an și patru luni a murit în Gorj, după ce tractorul în care se afla alături de fratele lui de opt ani s-a răsturnat pe un drum comunal. La volan se afla chiar tatăl celor doi copii. Polițiștii ajunși la fața locului au constatat că bărbatul nu are permis de conducere și că autovehiculul nu este înmatriculat.

Tractorul în care se aflau cei doi copii și tatăl lor s-a răsturnat pe un drum comunal și apoi a căzut într-o râpă. Accidentul a avut loc în Valea Motrului. Copilul cel mai mic a murit la spital din cauza traumatismelor suferite în timpul accidentului. Bărbatul aflat la volan și celălalt copil au rămas internați la spital, notează Mediafax.

„Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit că un bărbat de 33 de ani din comuna Corcova, județul Mehedinți, în timp ce conducea pe drumul sătesc Valea Motrului, un ansamblu de vehicule format dintr-un tractor neînmatriculat și neînregistrat în circulație și o remorcă confecționată artizanal s-a răsturnat în afara drumului. În urma evenimentului, a rezultat rănirea conducătorului tractorului, împreună cu cei doi pasageri minori de un an și patru luni și 8 ani, fiind transportați la spital, unde minorul de un an și patru luni a decedat”, au anunțat polițiștii.

Video aici: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/social/un-bebelus-de-un-an-a-murit-dupa-ce-tractorul-condus-de-tatal-sau-s-a-rasturnat-barbatul-nu-avea-permis-1448953

Sursa: www.digi24.ro

Alte subiecte :

Curiozitatea legată de problema consumului de droguri a adus peste 1.000 de tineri la Sala „Constantin Jude”

Tribuna Sălii Jude a fost plină, deși nu s-a desfășurat vreun meci de fotbal. Peste 1.000 de elevi și studenți au participat, alături de...

 O avarie majoră la rețeaua de apă afectează mai multe cartiere din Timișoara

Actualizare, ora 17,20: S-a izolat porțiunea afectată fără a perturba alimentarea cu apă din zonă! Reparația efectivă va avea loc mâine, deoarece există un cablu de...

Citește și :