Recent deveniți părinți, doi soți din Sânnicolau Mare trăiesc momente crunte, după ce, luni dupamiază sugarul lor de numai o lună a murit. Aceștia l-au găsit mort în casă, la nici două ore după ce copilașul a primit lapte de la mama sa.
Părinții au anunțat poliția, iar medicii, veniți și ei la fața locului, nu au putut decât să constate decesul micuțului.
Deocamdată nu se cunoaște cauza decesului. Pe corpul sugarului nu erau urme de violență.
„La data de 29 iulie a.c., în jurul orei 06:14, polițiștii orașului Sânnicolau Mare au fost sesizați de către un bărbat, în vârstă de 32 de ani, cu privire la faptul că a decedat copilul său în imobilul din Sânnicolau Mare.
Polițiștii s-au deplasat de urgență la fața locului, stabilind faptul că cele sesizate se confirmă, fiind vorba despre un sugar, de 1 lună.
Echipajul medical prezent la fața locului a constatat decesul sugarului, pe corpul acestuia nefiind identificate urme de violență”, transmit reprezentanții IPJ Timiș.
Poliția va cerceta împrejurările morții micuțului. Revenim cu amănunte.